Ce i-a șoptit Angela Merkel lui Victor Ponta

Publicat: 12 06. 2013, 17:40
Actualizat: 29 07. 2014, 18:44

Dacă-i cauți nod în papură lui Victor Ponta, spui că a stat la întâlnirea cu Angela Merkel mai puțin de 5 minute. Dacă-i cauți în coarne, spui că a stat 20 de minute. Ambele variante sunt adevărate la un moment dat al zilei și părți ale unei fotografii din care fiecare a văzut ce a vrut. Premierul României a avut o scurtă discuție formală, de 5 minute, în biroul Cancelarului Germaniei, și încă una informală, de 20 de minute, pe terasa unde s-a organizat, spre seară, un dineu (moment în care Victor Ponta a și obținut cea mai valoroasă fotografie din colecția lui de autografe).

În ordine cronologică, premierii României au atins cu Angela Merkel următoarele performanțe: Călin Popescu Tăriceanu – 30 de minute (în 2006), același Călin Popescu Tăriceanu – 40 de minute (în 2008) și Emil Boc – 60 de minute (în 2010). Prin urmare, Victor Ponta a rezistat cel mai puțin, fapt care l-a făcut pe fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, să facă media și să jubileze pe Facebook: „Primirea lui Ponta la Frau Bundeskanzlerin: 13 minute? E de Guinness Book! :)” Om al recordurilor nocturne, dl. Baconschi știe el ce știe: în 13 minute nu poți nici măcar să-ți vrăjești dama prin parc, darămite s-o pui și de-o politică la nivel înalt.

Dar ce a pierdut dl. Ponta la întâlnire a câștigat în reluare. Povestea despre întâlnirea cu doamna Merkel, istorisită televiziunilor, a durat mai mult decât întâlnirea în sine: 29 de minute la Antena 3 și 22 de minute la RTV. Iar ca să ne intre bine în cap performanțele craiul de modă nouă, la RTV a intrat pe post de expert de la fața locului un crai de modă veche, Bogdan Chirieac, marele amant al puterii din toate timpurile: „Vizita a fost un succes deplin”.

Trăgând linie, Victor Ponta a venit învingător acasă: ce contează cât de lungă a fost întâlnirea, devreme ce ea a avut loc? Bine organizată, în special din punct de vedere al imaginilor transmise acasă, vizita în Germania i-a permis premierului să iasă din izolaționismul și antioccidentalismul păgubos în care s-a aruncat exact acum un an. Expert al dublului limbaj, Victor Ponta a evoluat de la discursul crinantonescian („Nu doamna Merkel votează la referendum, nu vine Înalta Poartă să ne spună nouă ce să facem la noi în țară”), la limbajul auster și „european”. Acceptat la Berlin, chiar și pentru câteva minute, Victor Ponta a câștigat un certificat de bună purtare din partea celei mai puternice țări a Europei. Iar o Germanie binevoitoare înseamnă o Românie mai aproape de spațiul Schengen, mai aproape de banii europeni și de marile investiții străine, mai aproape de civilizația și de prosperitatea occidentală. Nu este un cec în alb, deoarece atât Angela Merkel, cât și oamenii de afaceri germani i-au transmis premierului român mesaje precise: nu forța instituțiile și statul de drept, nu intra într-o nouă criză politică, plătește datoriile către companii și construiește un mediu fiscal previzibil, astfel încât să nu ne fie teamă să ne investim banii în România. Prin urmare, cererea expresă a Germaniei pentru premierul reevaluat al României este clară: fără crize!

Din păcate, la Victor Ponta, fără crize e mai greu. De vină este atât temperamentul său, cât și vecinătatea unor oameni predispuși la crize: unul e Crin Antonescu, celălalt e Traian Băsescu. Iar ca întreaga situație să fie și mai complicată, președintele i-a oferit premierului o nouă criză în fașă, direct de la scara avionului: referendumul pentru Constituție.

Va urma o perioadă dementă, de criză între Palate, în care Victor Ponta și Traian Băsescu își vor boicota reciproc referendumurile?

Vor coabita și la Constituție, astfel încât Victor Ponta să accepte un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari, dar să riște, astfel, o criză care ar duce la ruperea USL?

Va renunța sau va amâna Victor Ponta proiectul USL de revizuire a Constituției, provocând o criză între el și Crin Antonescu?

Cum putem ieși din acest ménage à trois?

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK