Ce investim în iubire rămâne, restul dispare

” (…) Avem talanți, suntem plini de talanți în ochii lui Dumnezeu. De aceea, nimeni nu se poate considera inutil, nimeni nu se poate considera atât de sărac încât să nu poată dărui ceva celorlalți. Suntem aleși și binecuvântați de Dumnezeu, care dorește să ne umple cu darurile Sale, mai mult decât doresc un tată și o mamă să le dea copiilor lor. Și Dumnezeu, în ochii căruia niciun fiu nu poate fi rebutat, încredințează fiecăruia o misiune (…).

A nu face rău nu e suficient. Fiindcă Dumnezeu nu e un controlor în căutare de bilete necompostate, e un Tată care caută fii, cărora să le încredințeze averea Sa și proiectele Sale. E trist  când Tatăl Iubirii nu primește un răspuns generos de iubire de la fii, care se limitează să respecte regulile, să împlinească poruncile, ca niște salariați în casa Părintelui lor  (…).

Cum putem să-I fim plăcuți lui Dumnezeu? Când vrem să-I fim plăcuți unei persoane dragi, de exemplu oferindu-i un cadou, mai întâi trebuie să-i cunoaștem gusturile, pentru a evita ca darul să fie mai pe placul celui car îl face decât al celui care îl primește. Când vrem să-i oferim ceva Domnului, găsim gusturile Sale în Evanghelie (…). El spune: „Tot ceea ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut”. Frații aceștia mai mici, atât de iubiți de El, sunt cel înfometat și cel bolnav, cel străin și cel închis, cel sărac și cel abandonat, cel suferind, cel fără ajutor și nevoiaș rebutat. Pe chipurile lor ne putem imagina  chipul Lui imprimat. Pe buiar dacă sunt pecetluite de durere – cuvintele Sale (…).
 
Acolo, în săraci, se manifestă prezența lui Isus, care, bogat fiind, s-a făcut sărac. Din motivul acesta, în ei, în slăbiciunea lor, există o putere  mântuitoare. Și, dacă în ochii lumii au puțină valoare, ei sunt cei care ne deschid calea spre cer, ei sunt pașaportul nostru pentru paradis. Datoria noastră evanghelică e  să ne îngrijim de ei, căci ei sunt adevărata noastră bogăție, și să facem asta nu numai dându-le pâine, ci frângând cu ei și pâinea Cuvântului, al cărui cei mai firesc destinatari sunt ei. A-l iubi pe  sărac înseamnă a lupta împotriva tuturor nevoințelor, spirituale și materiale.

Iar aceasta ne va face bine. A ne apropia de cel mai sărac decât noi ne va atinge viața. Ne va aduce aminte ce contează cu adevărat: a-L iubi pe Dumnezeu și a-l iubi pe aproapele. Numai asta durează pentru totdeauna, restul trece – ce investim în iubire rămâne, restul dispare. Astăzi, ne putem întreba: ce contează pentru mine în viață, în ce să investesc? În bogăția care trece, de care lumea nu se satură niciodată, sau în bogăția lui Dumnezeu, care dă viața veșnică? Alegerea e în fața noastră: a trăi pentru a agonisi pe pământ sau a da pentru a câștiga cerul”.