Ce n-au aflat pițipoancele
A început de două zile, în Emirate, ediția a IX-a a Marelui Festival al Cămilelor, anul acesta mai mare ca anul trecut. Cel mai important summit al cămilelor din istorie. Parade cu fanfară, în pas arab, curse, concursuri de frumusețe. Ceai, cafea, tutun (din micuțul medwakh sau din pântecoasa shisha), pretutindeni strigăte (Jalla, jalla! – „Mișcă, mișcă!”), poeți ai parbrizelor (care își încurajează favoritele, făcându-le reclamă în versuri pe geamurile fumurii ale mașinilor de teren), jockey mecanici, ghidați prin telecomandă, din joystick, și jockey adevărați – foarte tineri beduini trași prin inel (nu pot cântări mai mult de 45 de kilograme, cu tot cu cască și bici).
Toată protipendada Golfului e prezentă, se câștigă și se pierd, cât ai clipi, sute de milioane de dirhami („averea e ca unghia – dacă o tai, crește”, zice un proverb arab).
Totul se întâmplă la Zayed, în vest, la vreo 200 de kilometri de „Tatăl Gazelei” (capitala Abu Dhabi), sub înaltul patronaj al prințului moștenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan.
Cămilele sunt aduse la Festival cu alai, încarpetate toate cu cele mai pestrițe țesături, înzorzonate cu hamuri de Oman și brățări yemenite, ca niște mirese. Fiecare are istoria ei, iar proprietarul ți-o povestește, jurându-se pe Coran când pari a nu-l crede, hrănindu-și campioana cu țărâțe, ovăz și lapte de vacă, să o țină în formă.
Limba arabă are sute de cuvinte pentru cămile, deosebindu-le după culori, după nărav, după lungimea gâtului, după felul în care beau apă, după cum își îndoaie picioarele din față, după cât sunt de sperioase sau de brave.
Cămila e una dintre cele mai deștepte viețuitoare. Nu doar că adulmecă hrana și apa de la o poștă, că-și recunoaște stăpânul dintr-o mie, după glas, că e o călăuză perfectă și nu te lasă niciodată să rătăcești, dar ea face parte din structura mitică a vieții în singurătate. Chiar dacă pricepe multe, e de o rară cuviincioșenie.
Cămila leagă beduinul de lume, cum leagă particula wa („și”) propozițiile într-un text fără puncte.