Ce noroc pentru Victor Ponta!

Publicat: 01 12. 2014, 18:44

Pentru Victor Ponta poate asistăm deja la începutul sfârșitului, dar în ultimii ani s-au văzut caracterele adevărate. După un partid construit pe frică, ce urma dacă Victor Ponta câștiga prezidențialele? Românii au arătat că înțeleg pericolul mult mai bine decât politicienii din PSD sau ACL.

Ce noroc a fost pentru Victor Ponta să fie șef peste un partid de fricoși! Peste un partid de clevetitori și uneltitori, care sunt învățați să vorbească mai mult pe la colțuri. Ce convenabil este să stai între clanuri care se amenință în fiecare secundă, care sunt învățate să scoată cuțitul în miez de noapte, dar sunt impotente când trebuie să spună „nu” șefului. Dar ce ghinion pentru țară că orice a fost acceptat cu pumnul în gură, de teamă că șeful ajunge capo di tutti capi. De frica lui, de teama răzbunării, au înghițit orice.

Ce noroc pe Victor Ponta să fie șeful unui partid în care Omerta este lege, să conducă un partid în care, cel puțin la vârf, totul se reglează după reguli din lumea mafiotă! În care justiția intră în forță, iar tu să vorbești, ca la Antena 3, ani la rândul, despre o răzbunare a băsiștilor. Ce crunt este pentru un lider ca dublul limbaj să devină o artă a comunicării. 

Ce ironic este să stai la masa cu baronii și în același timp să spui că îi disprețuiești, că din cauza lor se pierd alegerile prezidențiale. Să spui deschis că planul tău a fost să scapi de ei încă din 2010, că i-ai înlocuit la bucată, dar în același timp să te bazezi pe voturile lor. Să te afișezi pe fiecare banner din țara asta alături de ei, dar să mimezi sila față de liderii din teritoriu. „Scapă cine poate”, este tot ce le poate promite șeful. Cât de abil să fii când îi convingi pe baroni că singurul răspunzător pentru situația lor este Traian Băsescu și cât de vulnerabili să fie aceștia pentru a nu te putea contrazice.

Ce putere interioară să ai să spui că totul este o înscenare de presă, când procurorii, judecătorii te asociază cu Adrian Duicu. La ce rang să ridici minciuna când negi totul, când negrul îl transformi în alb, doar pentru că te bazezi pe o propagandă alimentată cu bani publici.

Ce ipocrizie este să fugi din Parlament când se votează ridicarea imunității, dar să strigi că partidul tău trebuie să se reformeze pentru că protejează corupții. Ce tupeu maxim poți să ai când coordonezi marțea neagră și apoi dai vina pe Crin Antonescu. Când te bâlbâi în propria conferință de presă, când nu mai poți deosebi minciuna de adevăr.

Și ce ciudat este să auzi vorbind de democrație un om care a uitat ce este dialogul. Un politician care așteaptă ode în prime-time și întrebări servite. Căruia nu i se face greață de laudele grețoase, care nu are puterea să spună „destul, este prea mult”. Un tânăr care a uitat să aibă exercițiul unui interviu cu moderatori cărora nu le poate bate obrazul în direct.

Ce combinații și strategii să îți bage în cap prietenul miliardar în Dubai și consilierii de taină ca să arunci vina pentru înfrângere pe Mircea Geoană și Ion Iliescu, după ce ai pierdut la o diferență de un milion de voturi. Pe câți mai poți impresiona cu capul tăiat al lui Geoană în mână, câți au priceput mesajul? Câtă lipsă de recunoștință să arăți, deși te-ai urcat pe umerii lui Iliescu în 2010 pentru a ajunge sus, să fii Șeful.

Mulți curajoși se vor ivi când primul cuțit îl va lovi pe Ponta, dar să nu uite niciunul că au fost niște mielușei patru ani de zile. Că s-au gudurat pe lângă el, în speranța că îi scapă de pușcărie. Ponta i-a păcălit pe toți, de la familia Voiculescu, la alți mulți creduli. De fapt, singurul său scop a fost să ajungă președintele României, iar pentru asta a făcut orice. Acum se legitimează doar prin funcția de la Palatul Victoria. Fără eticheta de premier, Victor Ponta nu mai reprezintă nimic.

Și totuși, ce blestem pentru acest partid, ca după 25 de ani de la Revoluție, singura voce rațională din PSD să fie tot cea a lui Ion Iliescu!