Ce nu puteți citi pe google

Îmi continuu treaba de copist și vă mai strecor un fragment de text. E vorba despre o carte fabuloasă – „Troica amintirilor. Sub patru regi” (Editura Cartea Românească, 2007), a unui autor de care nu e vina voastră că n-ați auzit niciodată: Gh. Jurgea-Negrilești (boier de viță veche – pe linie paternă, nepot al consulului rus de la Galați – pe linie maternă). S-a născut în 1904, era adolescent când se petrec întâmplările pe care le relatează în capitolul pe care vi l-am transcris. Povestitor talentat, cultivat, cu o forță evocatoare ieșită din comun, Jurgea-Negrilești a avut șansa să cunoască o bună parte dintre personalitățile României ante și interbelice.

Iarna 1917-1918 fusese, cum spune autorul, „o iarnă perfidă, calică (…) Nu se mai găsea lemn de sicrie”… Guvernul e refugiat la Iași. Suntem în luna lui martie 1918. Ionel Bratianu (Ion I.C. Brătianu, 1864-1927), pe care îl invocă Duiliu Zamfirescu, e puțin arestat, după ce demisionase din funcția de prim ministru, cu aproape două luni înainte.

Cu limba lui ascuțită, înzestratul traseist politic Constantin Argetoianu l-a pictat astfel pe marele liberal: „Ionel Brătianu n-a fost un conducător genial de popoare, dar a fost un om foarte inteligent, desigur cel mai inteligent om politic al României în ultimii 50 de ani, fără a excepta chiar pe P.P. Carp. Carp avea o superioritate asupra lui Brătianu: o formidabilă forță morală întemeiată pe adânci convingeri, forță morală din care se ridica o voință de fier. Ionel Brătianu era un sceptic și un șovăitor și singura lui convingere era că în țara românească i se cuvenea primul loc, în toate (…). Leneș, plin de duh – dar și de goluri – din toată personalitatea lui emana un farmec nespus. Seducător în toată puterea cuvântului, cucerea cu aceeași înlesnire și cu o elegantă nonchalance bărbații și femeile (…). Acest dar de seducție al lui Ionel Brătianu era cu atât mai neașteptat cu cât frații și surorile lui înfățișau toți cele mai odioase mutre de pe fața pământului”.

Sub presiunea evenimentelor internaționale care se succedau amețitor, Ionel Brătianu – evitând să semneze pacea dezastruoasă impusă de Puterile Centrale –  demisionează în ianuarie 1918, iar în locul lui la șefia Guvernului vine generalul Averescu. La începutul lui martie, Cabinetul Averescu e înlocuit cu Cabinetul Marghiloman, pe care Argetoianu l-a catalogat drept „Guvernul fără obraz” (Alexandru Marghiloman, șeful conservatorilor, era un filo-german declarat). Marghiloman îl arestează politicos pe Brătianu, cum rezultă din textul lui Jurgea-Negrilești.

Ce știm despre Alexandru Marghiloman? Că unchiul său a dat numele celebrei cafele fierte în rom. Inamicul său politic, liberalul I.G. Duca, harnic portretist, îl descrie astfel: „Marghiloman era cel mai surprinzător amestec de inteligență și de obtuozitate, de logică și de inconsecvență, de chibzuială și de ușurință, de simț practic și de lipsă de orizont politic. De fapt, o interesantă, dar enigmatică psihologie (…). Mai întâi nu citea. Vara, la Carlsbad, când își făcea cura și se plictisea, citea „Mușchetarii” lui Dumas Tatăl sau vreun roman de senzație. Cred că nu exagerez, dacă zic că adesea săptămâni întregi lecturile lui se mărgineau la ziarul de curse francez

În fine, Duiliu Zamfirescu (Duiță), care – încă de la sfârșitul lui 1914 – definise Primul Război Mondial ca „războiul învinșilor”, a fost nu doar un scriitor interesant, cum îl cunoaștem, ci și diplomat de carieră, chiar ministru de Externe, în al doilea guvern Averescu  a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (martie – iunie 1920).

„În oraș nu lătrau câinii, nu se auzeau cocoși, nu mai șuierau vardiștii. Totul fusese mistuit de război, iar ca să gustăm tot amarul dezastrului la amiază apărea , căpitanul neamț, care dădea o raită cu mașina pe strada Domnească. Răspundea correct la saluturi, în timp ce militarii bulgari, turci și unguri arătau o aroganță, o mârlănie ce nu se poate uita.

Despre situația politică nu știam ce să credem. Nemții lansaseră zvonul că Parisul e pe punctual să cadă. Dar iată că ne-a vizitat Duiliu Zamfirescu, dragul nostrum prieten. Alt cântec. El venea de la Iași, unde mai erau diplomați neutri. De la ministerul Suediei se știa că ofensiva germană a eșuat. În ultima clipă a intervenit infanteria americană, corpul expeditionary al generalului Pershing, care a mers la asalt cu o furie, cu un curaj greu de crezut din partea unor soldați amatori, improvizați. N-a fost destul timp pentru a distribui

Eu i-am povestit sosirea prizonierilor nemți din Rusia. Duiță (Duiliu Zamfirescu, n.m.) m-a ascultat atent.

– Asta confirmă vorbele unui colonel austriac, cu care m-am întâlnit la Iași. Venea dintr-un lagăr de lângă orașul Cazan.

– L-ai văzut pe Ionel Brătianu? întrebă mama, pe drept cuvânt mirată. Se spune că e arestat…

– Da, dar nu trebuie să se știe… Pentru a fi pe placul nemților, pentru a-i îmbuna, Marghiloman a dispus arestarea lui și eventual judecarea guvernului Brătianu. Astfel a salvat dinastia.

– (pentru Take, Brătianu nutrea un profund dispreț).   , a încheiat Brătianu, cu condescendență disprețuitoare. La despărțire, s-a ridicat de pe saltea să mă conducă și mi-a spus vorba lui cu două tăișuri:

Duiță râde:

– La fel s-a adresat lui Filoti, sindicul bursei din București, înainte de a-l ține în pușcărie cinci ani. Nu degeaba i se spune Vizirul.