Cei 64 de prieteni ai Statelor Unite

Ambasadorul Nimrata Haley invită cei 64 de prieteni ai Americii (cu alte cuvinte, pe aceia asupra cărora rugămințile, amenințările, șantajul domniei sale au avut efect), pe 3 ianuarie 2018, între orele 18-20, la o recepție.

Iată care sunt cei 64 de prieteni, în ordine alfabetică, începând cu cei 8 care au votat alături de Statele Unite, continuând cu cei 35 care s-au abținut și terminând cu cei 21 care au fugit de la vot:

Guatemala, Honduras, Israel, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Palau, Togo, Antigua-Barbuda, Argentina, Australia,  Bahamas, Benin, Bhutan, Bosnia-Herțegovina, Camerun, Canada, Columbia, Croația, Cehia, Republica Dominicană, Fiji, Filipine, Guineea Ecuatorială, Haiti, Jamaica, Kiribati, Lituania, Lesotho, Malawi, Mexic, Panama, Paraguay, Polonia, România, Rwanda, Insulele Solomon, Sudanul de Sud, Trinidad-Tobago, Tuvalu, Uganda, Ungaria, Vanuatu, Republica Centrafricană, Congo, Georgia, Guineea-Bissau, Kenya, Sfânta Lucia,  Mongolia, Moldova, Myanmar, Federația Sfântul Kitts și Nevis, Salvador, Samoa, San Marino, Sao Tome și Principe, Sierra Leone, Swaziland, Timorul de Est, Tonga, Turkmenistan, Ucraina și Zambia.

Precizare: între fugiții de la vot, Sfânta Lucia și Federația Sfântul Kitts și Nevis nu sunt ficțiuni, ci națiuni. Cea dintâi are, de pildă, o populație de vreo zece ori mai mari decât Nauru, iar Kitts și Nevis – o suprafață de 4 ori mai mare decât San Marino.

Cât despre Palau, Vanuatu, Tuvalu – acestea sunt, pentru cei care urmăresc voturile la rezoluțiilor ONU anti-Israel, nume de-a dreptul notorii. (Vechea anecdotă e că populația din Tuvalu nu se ridică la numărul participanților din congresele  AIPAC).

Pentru cine întreabă: Bulgaria a votat cu Rusia, vreau să spun contra Americii.

Doamna Haley, care – cu obstinație – nu pierde nici un prilej de a tăcea inteligent, va avea pentru fiecare dintre cei 64 o vorbă de duh. Vor fi unii care abia au descoperit flanela (pe 3 ianuarie la New York va fi ger), alții (Kiribati) încă plini de mândria faptului că la ei s-a dat breaking news cu Anul Nou, alții așteptând cu înfrigurare dividendele amiciției.  
 
Mărturisesc că la party-ul cu prietenii Americii mi-aș dori să fiu măslina din paharul de Martini al domnului ambasador la ONU Ion Jinga (nu vă închipuiți că i-aș fi știut numele înainte de a-l căuta prin metoda Vanghelie; omul e disciplinat, deci discret).

Apropo, România și-a lansat oficial, în iunie anul acesta, campania de promovare a candidaturii la un loc între cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate, pentru alegerile din 2019. Deviza campaniei: „România pentru CS ONU: Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiției și Dezvoltării”.

Fără să fac greșeala de a compara România cu Polonia, cea din urmă intră peste câteva zile, la 1 ianuarie, în mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, pe care și l-a câștigat cu deviza „Solidaritatea, responsabilitate, angajament”.