„Cel care pretinde să călăuzească poporul, acela trebuie să-l urmeze”

Publicat: 02 04. 2017, 20:28

Daolim, fiecare „înfășurat în jurul lui însuși”.

Dao De jing: „Orice viețuitoare e îmblânzită doar de cel care știe s-o numească”.
Dao? „Când Yin, când Yang”.

Impăratul trebuie să fie înalt de 90 de degete (doi metri), să știe să danseze într-un picior dansul fazanilor și – asta înseamnă „autoritate eficientă” – să mânuiască busola (care arată întotdeauna sudul). Iar poporul să strige, în genunchi: O, Fiu al Cerului, atâta timp cât tu trăiești, cum am putea noi să murim?

Până când Lao Zi se zice că s-ar fi întâlnit cu Confucius, i s-au lungit urechile (semnul grafic al venerabilei înțelepciuni e lungirea urechilor).
  
„Cel mai bun dintre împărați este cel a cărui existență oamenii o ignoră. Mai puțin bun este cel iubit și slăvit. Și mai puțin bun este cel temut. Încă și mai puțin bun este cel pe care oamenii îl socotesc vrednic de dispreț (…). Cel care pretinde să călăuzească poporul trebuie să-l urmeze”.

… Vremea trece, viermii se transformă în fluturi, rândunelele în  scoici, prepelițele în șoareci de pădure, vrăbiile în stridii.