Cine are interesul să bombardeze Caracalul?

Publicat: 19 12. 2015, 22:40

„Din 18 decembrie 2015, scutul a devenit operational”. Emoția îi joacă feste. Scutul e, deocamdată, funcțional și va fi operațional până la summitul NATO de anul viitor, din iulie, de la Varșovia. Asta înseamnă să prezidezi un deceniu țara lui „funcționează, dar nu merge”!

De ce zic că ar fi trebuit să-l fi înghesuit și pe Băsescu în prezidiul ceremoniei? Fiindcă scutul de la Deveselu este și opera sa, cu tot ce are bun, dar și meritul unei negocieri memorabil de proaste cu americanii, în ce privește maximizarea avantajelor României. (Despre propriile domniei sale avantaje să se pronunțe părelologii).

Fascinant e cum oficalii români (președintele Iohannis e victima unui nou concediu de odihnă) repeată că scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei. Am înțeles din prima. E doar un scut, o armă defensivă.

Dar, ca să pară cât mai credibili, ai noștri simt nevoia să răs-precizeze și să răs-sublinieze. Ministrului Apărării, Mihnea Motoc,  (diplomat de carieră) i se pare că nu ne-am justificat destul: „Facilitatea anti-rachetă de la Deveselu este în primul rând un proiect cu adevărat strategic, în al doilea rând, componenta din Europa a sistemului antirachetă al SUA este menită a asigura protecție împotriva riscurilor și a amenințărilor balistice din zona extinsă a Orientului Mijlociu. Acest proiect are un caracter defensiv, este conform legalității internaționale și nu are nimic de-a face cu Rusia”.

Până să se gândească iranienii – căci într-acolo bate discursul lui Motoc – să bombardeze Caracalul, au altele pe cap. Din iulie, după acordul nuclear de la Viena, nu mai prididesc să semneze contracte economice cu toată lumea. Primele care au luat (furat) startul au fost Germania și Franța. Sub scutul de la Deveselu se vor parafa și alte afaceri profitabile, după ridicarea embargoului asupra regimului de la Tehran.

Oficialii de la București nu se dezmint. Au, ca de obicei, o groază de panglici de scos, de panglici de tăiat, de sărbătorit, de comemorat, de inaugurat, de târnosit, de la un weekend la altul.