Cine l-a decapitat pe James Foley?

Publicat: 22 08. 2014, 17:35
Actualizat: 09 01. 2020, 05:40

Unul e îmbrăcat în portocaliu – culoarea condamnaților la moarte, celălalt e complet în negru. Unul are mâinile goale, celălalt va avea în stânga un cuțit militar.

Pe unul îl cheamă James, pe celălalt l-ar putea chema YaÊ¿qÅ«b (Iacob). James wa YaÊ¿qÅ«b, James și YaÊ¿qÅ«b, în mijlocul deșertului. Primul e un admirabil fotoreporter american de  război, al doilea – un militant ISIS, care se exprimă într-o engleză îngrijită, cu accent britanic. (Un musulman arab sunnit, școlit la Oxford?). Pe film sunt câteva zeci de secunde de vorbărie de propagandă jihadistă (Unul recită un text învățat pe de rost, celălalt debitează câteva lozinci despre Califat). Apoi, bărbatul în negru îi pune cuțitul la beregată bărbatului în portocaliu. Nu-l decapitează el, nici n-ar avea cum, cu un cuțit de bocanc. L-ar ciopârți. Tocmai de aceea și nu din pudoare, aici filmul e tăiat. În ultima secvență, apare doar James Foley, întins pe nisip… cu capul așezat artistic deasupra mâinilor legate la spate.

Cine l-a decapitat pe James Foley? Banda dezlănțuită din spatele aparatului de filmat, care se distrează făcând economie de gloanțe. Cum au ajuns însă scelerații aceștia să lupte alături de rebelii anti-Assad, iar acum să cutreiere Irakul, am mai povestit, de unde au arme – am mai spus. De regulă, jihadiștii împușcă în cap, pe la spate, cu automatul. ISIS – a cărei primă victimă de felul acesta e Foley – lucrează mai elaborat, escaladează alte dune ale atrocității, acolo, în pustiul credinței, unde numele cel mai invocat e numele lui Allah.

Cine l-a decapitat pe James Foley? Politica occidentală în Orientul Mijlociu. Politica occidentală în Orientul Mijlociu a născut monștri, pe care acum e silită să-i privească în ochi – ochii aceia injectați de ură, care scapără dindărătul cagulelor. 

După treisprezece ani de război contra terorismului, după ce Bin Laden a fost stârpit, iar Al-Qaeda s-a francizat și s-a cam ofilit, alți fanatici jihadiști intră în scenă, cu revigorată imaginație drăcească.