Colonizarea culturală și rădăcina sa perversă – colonizarea ideologică

Pornind de la lecturile biblice ale acestor zile, primele două cărți ale Macabeilor, Suveranul Pontif ajunge în modernitate, vorbind despre „școlile de îndoctrinare” care nivelează, cu boldozerul ideologiilor, diferențele, distrug memoria popoarelor:

„Colonizările ideologice și culturale privesc doar către prezent, neagă trecutul și nu se uită la viitor. Trăiesc în clipa de față, nu în timp, deci nu pot promite nimic (…). Se ia libertatea, se demolează istoria, memoria poporului, și se impune tinerilor un sistem de educație. Toate școlile de îndoctrinare,  la fel. Unele,  chiar cu mănuși albe. De pildă, o țară, o națiune cere un împrumut, însă i se spune: Ți-l dau, însă trebuie să-i înveți pe tineri cutare, cutare și cutare lucru. Și sunt indicate cărți care șterg tot ceea ce Dumnezeu a creat și cum a creat. Șterg diferențele, șterg istoria, iar lumea începe să gândească în acest fel. Cine nu gândește astfel trebuie dat deoparte, ba chiar persecutat (…). Cu această intenție de a-i aduce pe toți la un numitor comun și de a șterge diferențele, comit păcatul hidos al blasfemiei împotriva lui Dumnezeu Creatorul. De câte ori apare o colonizare culturală și ideologică, se păcătuiește împotriva lui Dumnezeu Creatorul, fiindcă se dorește schimbarea Creației așa cum a făcut-o El. Împotriva acestui fapt, care de-a lungul istoriei s-a petrecut de multe ori, nu există decât un leac: mărturia, adică martiriul”.

Globalizarea conține această febră a egalitarismului: „Toți la fel, nu este loc pentru diferențe, nu există spațiu pentru ceilalți, nu este loc pentru Dumnezeu. Aceasta este rădăcina perversă. În fața acestor colonizări culturale, care se nasc din perversitatea unei rădăcini ideologice”.

Și, totuși, Papa identifică un leac care „să ne ajute în momentele de confuzie în fața colonizărilor culturale și spirituale care ne sunt propuse” – același ca în urmă cu două mii două sute de ani, pe vremea lui Antioh al IV-lea Epifaniu:  cele mai curajoase femei, mamele. Doar ele ne pot „păstra memoria și rădăcinile istorice”. Mamele, care „vorbesc de două ori limba strămoșilor”.