Copiii penali învață „carte” în pușcăriile adulților
Citesc, de câteva zile, tot mai multe știri despre minori cu probleme grave de comportament. Despre copii penali, scăpați de sub control. Despre minori violenți, drogați, alcoolici, care comit fapte de o gravitate extremă. Despre minori criminali. Chiar acum, rulează pe un TV o informație despre doi copii, de 10 și 14 ani, internați în comă alcoolică.
Te cutremură conștientizarea acestui semnal social. Pricepi, aproape violent, că ești parte a unei societăți alienate, destructurate, lovită în fibra ei cea mai sensibilă.
Cauza este evidentă: mediul septic – moral, social, psihio-emoțional – în care s-au dezvoltat, dacă se poate spune asta, acești copii. În cele mai multe cazuri, Famila și Școala au devenit noțiuni abstracte, fără voință, fără putere educațională.
Cele două instituții, populate cu personaje prea împovărate de propriile nevroze, nu-și mai permit luxul de a cheltui timp pe „cauze pierdute”. Între adulți și copiii lor s-au căscat o uitare enormă, un abuz de egoism, lehamitea de a avea răbdare. Părintele are el prea multele sale neîmpliniri și eșecuri; educatorul, obsesia ratării, violența reacției împotriva tupeului de elev, lipsa personalității.
La rândul ei, Biserica nu poate vindeca sufletul unor astfel de copii, câtă vreme n-a fost în stare să le arate lumina, părinților lor. De fapt, Biserica nu mai poate face nimic pentru ceilalți, câtă vreme nu a fost în stare să facă, pentru ea, câțiva pași necesari.
De Politic, nici n-ar mai avea rost să vorbim. Decât, poate, în calitatea sa de dezorganizator social; de cotropitor moral, prăvălit în conștiința poporului pe care îl conduce; de deformator de caractere; de violator, prin siluirea și umilirea părinților și a educatorilor, al sufletelor acestor copii.
Și ce aflăm noi, adulții, obosiți de propriile neîmpliniri?! Că mulți copii penali, condamnați de neputințele noastre la marginalizare socială, vor fi arestați și „depuși” în pușcării pentru adulți. Mii de copii au trecut, și continuă să treacă, prin această desființare definitivă a personalității, a caracterului și a demnității lor.
Ca și când n-ar fi fost de ajuns, copiii cu suflete mutilate de nepăsarea noastră, vor fi supuși la o nouă pedeapsă. Dacă eu, părintele lui, n-am fost în stare să-l cresc și să-l educ, nu-i bai: statul îl va plasa în grija unor infractori fără scrupule. Dacă eu, educatorul lui, n-am avut vocația de a-i fi dascăl, nu-i bai: îl vor învăța hoții să fure și mai bine; violatorii să violeze și mai mult; criminalii să nu se dea înapoi de la nimic.
M-am întrebat de câteva ori dacă această pulverizare socială e pusă la cale; dacă o instrumentează cineva. Am ajuns la concluzia că doar noi înșine, îmbolnăviți de nepăsare, putem face asta atât de bine.