Crin Antonescu. Ză fazăr of ză integreișăn

Publicat: 29 06. 2013, 12:46
Actualizat: 19 03. 2015, 04:36

Ce i se reproșează de nouă ani încoace președintelui Băsescu? Hărmălaia și scandalul. Ce face președintele? Seamănă pace. Să culeagă război.

În numai o lună, steagul alb de la Cotroceni i-a momit pe primii doi cavaleri ai cruciadei anti-Băsescu. Premierul Ponta s-a pomenit șef de delegație la Consiliul European, a oferit în stânga și în dreapta opinii și garanții despre politica energetică a României, apoi a urcat în avion spre Berlin și s-a fotografiat la apus, pe terasă, unde Angela Merkel îi condusese nu demult pe Mario Monti, fostul premier italian, și pe Hamad Al-Thani, șeicul din Qatar.

Ca din senin, Crin Antonescu a primit și el o ofertă de la pacifistul Băsescu. O ceremonie cu artificii și vizibilitate, cu dineu oficial și tot tacâmul, la care discursurile în engleză nu sunt nici măcar obligatorii: intrarea Croației în Uniunea Europeană. „L-am delegat să mă reprezinte”, a mustăcit Traian Băsescu, la Bruxelles. Apoi a devenit politicos: „L-am rugat să mă reprezinte și îi mulțumesc că a fost de acord”.

5000 de jurnaliști vor fi duminică la Zagreb. Și-au confirmat deja prezența premierii Poloniei, Austriei, Ungariei, președinții Italiei, Ciprului, Greciei, Lituaniei, Cehiei și Slovaciei, europenii Barroso și van Rompuy pe care primul liberal al țării îi invita, în vară, să-l ia la ei pe Traian Băsescu. Ză mazăr end ză fazăr ov a gud piccer.

Învăluie, dezbină și cucerește USL. Tehnica, perfectată în timp de actualul președinte, a lovit în trecut cu precizie în setea de putere a lui Dan Voiculescu și drept în visul de mărire al lui Mircea Geoană. Să nu mai vadă Crin Antonescu, de la înălțimea fotoliului său de secund în stat, că acceptarea oricărui mandat „de reprezentare” pe o scenă cu 120 de inși în costume negre îi face praf acasă steagul anti-Băsescu purtat și-n somn aproape patru ani? Puțin probabil. Dar competiția cu Victor Ponta pentru vizibilitate și recunoaștere externă devine grea, iar candidatul Antonescu nu știe să piardă.

European cu papion în devenire, premierul ia avionul VIP al Tarom lăsat de președinte la sol și își deschide uși: Polonia, Slovacia, Germania, Austria, Franța, Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekinstan, China. În pauzele de cafea, dă buzna telefonic în studiourile tv aflate în divorț autopronunțat cu liberalii. Acasă, președintele Senatului rămâne cu revizuirea care va să vie și cu promisiuni: un referendum, o candidatură certă, un scaun mult râvnit.

Marile teme ale campaniei prezidențiale așteptate – revizuirea Constituției și Băsescu, răul absolut – încep să se dezintegreze. Peste un referendum de revizuire simultan cu prezidențialele, Traian Băsescu suprapune amenințarea unui balamuc: a doua întoarcere la popor cu unicameralul de sub preș, cu doar o săptămână înainte de scrutin. Insinuat seja perfect în fiecare fisură uslistă, cu bruma de procente care i-a mai rămas, președintele pare că se pregătește să joace rezultatul din 2014. Cum în favoarea taberei proprii e cam târziu, rămâne de văzut ce parte va alege ca să-i predea cheile de la Cotroceni. Și Partidul Mișcarea Populară, ca remorcă.