Cum n-am votat la Paris

Mi-am petrecut ziua încercând să-mi dau seamă, după accentul oamenilor de la coadă, de unde vin. Și ce meserie au. Moroșeni și băimăreni, bucovineni și suceveni. În trei păși pe lângă coadă, străbăteai toată România și cel puțin jumătate din nomenclatorul de meserii.
 
N-a fost o coadă a intectualilor fini, pentru că nici Parisul nu mai e destinație de exil pentru artiștii și persecutatii din țară. Am dat mână cu o mie de oameni și vreo sută au zgâriat-o pe-a mea cu bătăturile lor. „€œCu ce vă ocupați?” „Păi lucru pe șantier, în construcții, domnu!a” „€œMut mobila”, „ÂœAvem ceva aici, în agricultură, pe lângă Paris”.

 Oameni simpli? Nu. Doar oameni muncitori. Aici, la coadă de la ambasada mi-am redescoperit poporul din cartea de română și aia de istorie la un loc. Îl știți? Românii care poate n-au avut noroc și vreme și nici bani pentru educație înaltă, dar s-au născut cu bun simț și-au ținut de el, și-aici, printre străini. Aici am redevenit oleacă mândru  și mai mult trist să fiu român, când am realizat cât din poporul meu a plecat din țară.

Să știți că poporul asta a strigăt la poarta ambasadei până noaptea târziu. Nu ăștia că mine, terchea-berchea de oraș, cu smartphone și aere de social media. Ci lumea de la țara, din orașele mici, cu familie acasă, în țara. Lumea vie, muncitoare și supărată. Supărată pentru că domnii de la București, care i-au furat 25 de ani cu tot ce-au putut, n-au acum nici măcar bunul simț să-i lase să voteze civilizat.

De-aia au și rezistat atât la coadă și după aceea, la demonstrație. Sunt puțini românii care au votat și care trăiesc din ajutorul statului. Ieri, cei care au stat 5-6-7 ore aveau și alte lucruri de făcut. Alții și-au luat copiii în brațe (că nu toți au bani de bonă) și-au venit să se asigure că, la o adică, copiii ăștia mai au și-o patrie.

Altfel, a fost cea mai ieftină operațiune de media la care am luat parte.

Mi-am petrecut ziua cu George Ștefan, tânărul pe care l-ați văzut în primul clip de ieri. A fost asistentul meu de cameră, echipă tehnică (e IT-ist ) și vigilentul care știa mersul cu hoții de buzunare. De unde îl cunosc? De pe facebook. El și cu soră lui, Michaela au fost cei care m-au invitat la Paris, într-o seară, după primul tur, pe un mesaj personal. Și mi-au plătit și hotelul, doar că să spun ce se întâmplă aici. Ei sunt deci, mogulii zilei de ieri…

Am avut trei smarpthone: un Samsung Galaxy S5, un Huawei P7 și-un Iphone5. Le-am folosit pe rând, după ce se termină bateria la fiecare. Pentru net am primit, tot de la un prieten de pe facebook, o parolă de acces la Orange Wifi. Apoi altă, de la Ștefan, pentru Free. Când n-au mai mers nici astea a€“ netul e groaznic în Franța a€“m-am rugat de oamenii de la coadă să-mi dea rețea, să pot să mai încarc un filmuleț. Mulțumesc tuturor!

La sfârșitul zilei, m-am așezat și eu la coadă, să nu zică domnul Meleșcanu că țin locul cuiva din diasporă. Și n-am apucat să votez, eu și încă vreo mie de oameni.

Noroc cu voi. Noroc că ați înțeles, din exemplul celor de aici, că votul are o valoare. Și că, așa cum s-a întâmplat de data asta, ne poate uni mai tare decât orice lozincă și operațiune de propagandă.

Ați câștigat alegerile astea și pentru mine.

În numele ăstora care n-au apucat să pună ștampila, vă mulțumesc.

Aduceți niște batiste la aeroport, că sigur o să plâng ca un fraier.