D-aia s-a-ngrășat Daea: de lene

Publicat: 11 03. 2019, 21:43

Uite Daea! Cine ar fi crezut, vreodată, că așa un ministru vioi și omniprezent va ajunge să-i bage burta-n coaste lui Liviu Dragnea?! Să se bată, amândoi, hodoronc-tronc, peste șunci. „Așa cum m-am îngrășat și eu, așa s-a îngrășat și dumnealui…”, a spus șeful social-democrat, malițios, despre osânza ministrului.

Tocmai a unuia ca Daea, la care Daddy recunoaște că a ținut ca la veșnicul copil-problemă al familiei: „Un ministru la care țin foarte mult; și au fost perioade în care îmi era chiar drag…”.

Ca să vezi atac la cel mai spumos ministru al guvernului Dăncilă, un grup ca o șampanie explodată, care te lasă mereu cu gura căscată.  

Zice Daea la un moment dat: „În afară de om, tot ce se mișcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc, de la orice altă specie până la altă specie… exact, de la orice buruiană la orice plantă”.

Și nu e corect?! Ba bine că nu! Și asta nu înseamnă că ministrul a umblat peste tot, în meleag, ca vodă prin lobodă, ca să vadă, să știe și să înțeleagă toate mecanismele naturii așa cum au fost ele puse la cale de Dumnezeu?!

Ba da, sigur că da!

Și atunci, ne-am întrebat: de unde și de ce s-a pogorât furia lui Dragnea asupra bietului om?! Și ne-am răspuns de-ndată: d-aia!

„L-aș ruga pe ministru să vină mai des în Călărași, așa cum trebuie să vină mai des și în Teleorman, în Giurgiu, în Olt, în Dolj, pentru că sunt județe dunărene, cu un pământ foarte bogat și cu un potențial foarte bogat, dar cetățenii din aceste județe nu beneficiază de toată bogăția acestui pământ așa cum ar trebui”, a spus Dragnea, zilele trecute, aflat în turneu electoral prin sudul țării.

Și ne-a pus pe gânduri: cum să-i reproșezi că nu umblă prin țară tocmai aceluia care umblă, necontenit, peste întinderi, ca sămânța bătută de vânturi către rostul său de plantă?

Și ne-am amintit: sunt vreo două-trei luni, dacă nu și mai mult, de când, pe unde apare, prin țară, vreun lider pesedist, de la Codrin Ștefănescu la Eugen Nicolicea și de la Bacalbașa la Rădulescu și Tudorel Toader, se aud coruri de huiduieli și fluierături. Peste tot se practică îmbrânceli, împunsături, ketchup pe pereți și ouă smintite-n termopane.

Mai nou, și mai grav, este că, în ultimul timp, Dragnea însuși este fluierat ca Firea pe Arena Națională, atunci când o mai apăra partidul de furia bucureștenilor: și la Reșița, și la Teleorman, și la Călărași, și la Slobozia.

Și ce spune Daddy? „…Să vină ministrul mai des în Călărași, și în Teleorman, în Giurgiu, în Olt, în Dolj, pentru că sunt județe dunărene, cu un pământ foarte bogat și cu un potențial foarte bogat, dar cetățenii din aceste județe nu beneficiază de toată bogăția acestui pământ așa cum ar trebui„.  

Și cum ar trebui? Păi, cum altfel dacă nu cu un ajutor-două acolo, cât să simtă natul că partidul e cu ei, cu talpa, cum ar veni. Cum altfel, dacă nu cu un sistem-două de irigații (că acuma vine vara), c-o măslină, c-o atenție, cu-o bază, cu-n siloz, cu un umăr pus la-mpinsul lucrurilor „mai în față”.

Și, cum ar mai trebui? Păi, și cu propria-i prezență, ar mai trebui, în mijlocul „mujicilor” fluierători – peste tot pe unde merge șefu”, ca să mai poată scoate și el capu-n lume pe după filosofiile și glumele „obezului” Daea, care, mai degrabă, te-mbie la râsete, aplauze și bătăi pe spate, decât la fluierături și-njurături.

Și, de câteva zile, mă tot întreb: dacă Dragnea zice că toți miniștrii trebuie să zburde pe coclauri (și nu numai politicienilor fără portofoliu) ca să le explice oamenilor ce bine merge guvernul, de ce-l face carne de tun doar pe frfatele-cormoran, și nu-i scoate în lume, în același timp, și pe Vâlcov, și pe Toader, și pe Teodorovici, și pe Olguța?!

Adică, pe toți oamenii ăștia care au făcut din români (și continuă să facă) cei mai prosperi alegători din Europa!