Da, sistemul medical nu are suflet, dar indiferența semenilor a omorât-o pe doamna Caloian
Nu vă supărați, ați văzut cumva o bătrână pe la vreo 80 de ani, îmbrăcată în pijamale, cu o pătură pe ea și niște papuci de hârtie în picioare? Tocmai au externat-o de la spitatul Tractorul din Brașov pentru că a refuzat internarea și doctorița de gardă a lăsat-o să plece acasă, la Brăila, când i-a spus că se simte bine. Ce dacă nu avea alte haine la garderobă și afară erau minus 3 grade? Ea își luase semnătură că plecase pe propria răspundere. Înțeleg că agentul de pază a încercat să o oprească. De trei ori. A venit însă o infirmieră binevoitoare, înfășurată într-un cojoc, și s-a oferit să o ducă la stația de taxiuri că „erau doar doi pași” până acolo. Nu a observat probabil că era în picioarele goale și nici n-a întrebat-o dacă are bani de o cursă Brașov-Brăila. Taximetristul a fost însă mai vigilent. A refuzat-o și a dat-o jos. Iar de aici nu se știe încotro a luat-o. O caută și câțiva oameni care au văzut mesajul nepoatei sale pe Facebook: tomberoane, guri de canal, adăposturi. Nimic. Sigur nu ați văzut-o? Se pare că avea în mână foaia de externare și buletinul… Nu?
Nu. N-a văzut-o nimeni. Sau nu i-a păsat. Cum nu i-a păsat nici doctoriței de gardă care, pe lângă faptul că se afla acolo în mod ilegal ținându-i locul medicului care îi coordonase rezidențiatul, nu s-a sinchisit să o întrebe pe „mamaie” dacă nu cumva are vreun nepot sau vreun copil care să vină și să o ia de acolo dacă tot se încăpătâțânează și refuză internarea. În nenorocitele alea de fișe pe care le are un bolnav care este transportat cu ambulanța de la un spital la altul și pe care sper că le-a văzut, scria că are 83 de ani și este din Brăila. Cu ce s-o fi gândit că pleacă acasă, în pijamale și papuci?
Cu taxiul, desigur. Asta a crezut și infirmiera care a urcat-o într-unul și nu s-a mai uitat înapoi, deși auzise că îi spusese șoferului să o ducă tocmai la Brăila. Numai că acesta și-a dat seama că destinația cerută de bătrână nu e tocmai la o aruncătură de baț de Brașov și a refuzat-o. Nu i-a păsat că o lasă în stradă, într-un oraș pe care nu-l cunoștea. Nu avea de unde să știe că era în vizită la nepoata sa. Și nici n-a întrebat.
Așadar, cel puțin trei oameni – medicul, infirmiera și taximetristul – dacă nu patru, ar fi putut să o împiedice pe Ioana Caloian să plece din spital sau să anunțe poliția. Dacă era puțin mai hotărât, agentul de pază ar fi reușit poate să o salveze. Nu a fost, iar celorlalți nu le-a păsat. Așa cum nu le-a păsat nici zecilor sau poate sutelor de oameni care au întâlnit-o pe stradă. Ce și-or fi zicând, dacă și-or fi zicând ceva? O nebună, o amărâtă care trăiește pe străzi … Doamne ferește!
Cu singuranță, pentru moartea Ioanei Caloian, cei mai mulți vor da vina pe sistemul de sănătate din România care, iată, nu este numai bolnav pentru că funcționează pe baza unor mecanisme stricate care îi permit unui medic reumatolog să țină locul unui specialist în boli interne, ci și dezumanizat. Un sistem în care oamenii își fac datoria, atunci când și-o fac, și atât. Nimic mai mult. Un sistem în care este respectat protocolul, atunci când este respectat, și nu omul.
Pentru moartea Ioanei Caloian se fac vinovați însă și cei din afara acestui sistem, care au văzut-o și cărora nu le-a păsat. Tălpile goale ale bătrânei găsite moartă de frig pe un câmp de la marginea Brașovului vor deveni un motiv pentru care alți bătrâni să nu mai moară, așa cum își dorește nepoata ei, doar atunci când vom accepta că omenia poate salva mai multe vieți decât medicii. Și vieți de bătrâni, și vieți de copii, și vieți de adulți care trebuie să aibă grijă de bătrâni și copii.
Ați văzut cumva o bătrână pe la vreo 80 de ani, îmbrăcată în pijamale, cu o pătură pe ea și niște papuci de hârtie în picioare?