Dacă procurorii DIICOT o mai ard aiurea prin Caracal, riscă să falimenteze industria locală: proxenetismul

Publicat: 31 07. 2019, 20:03
Actualizat: 08 01. 2020, 20:14

Astăzi, cam pe la ora când polițiștii rupeau sau săreau spectaculos garduri în Caracal, la indicația unei clarvăzătoare, Oliver-Felix Bănilă a ieșit în conferință de presă.

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), așa-numitul șef al  Anti-Mafiei, e un personaj timorat, nesigur și, din empatie cu suspectul, vag coerent, fost scos la înaintare să liniștească populația, sfârșind prin a o angoasa în plus.

Bănilă își trimisese una dintre adjuncte, să coordoneze cercetarea la fața locului – pe doamna procuror Giorgiana Hosu, o distinsă specialistă în macrocriminalitate economico-financiară. Dar n-a ascultat declarația de presă a procurorului Hosu, făcută duminică, altfel n-ar fi avut, probabil, indelicatețea de a o contrazice. Las la o parte, cum fac și autoritățile, durerea părinților, care duminică află că fiica lor a murit, iar astăzi că trăiește.

Straniul procuror-șef Bănilă n-a reușit nici măcar să explice de ce cazul Caracal a fost preluat de DIICOT. Putem deduce că, prin părțile noastre, criminalii în serie lucrează în grup organizat.  

Nimic de adăugat decât că, dacă procurorii DIICOT o mai ard mult și fără rost prin Caracal, riscă să falimeteze industria locală: proxenetismul.