De ce e brânza de oaie pe alertă? „De vacă!”

Publicat: 22 03. 2016, 00:38

Cum e ceva pe dos în țărișoară, cum ne fuge gândul la surorile noaste de geantă latină (și nu numai), din vitrina bătrânei marochinărese, Europa.

Uite, de exemplu, cum a intrat eurobrânza românească de ovină – care sigur nu e vacă, așa cum cred unii, chiar și de pe la noi -, ca un cui, în talpa cizmei continentului, la doar câțiva anișori după ce Franța acuza România că i-ar fi spus „lasagnei” : „Stricato, ia calul meu si du-te-n insula lui Richard, că tocmai caută o cabalină s-o schimbe cu regatul!”.

Și acum, ca și atunci, alerta s-a dovedit a fi o manevră de om prost – că la mârșăvie nu-mi vine să mă gândesc.

Sigur că aici e și mână statului român, atinsă de pareza ipocriziei, care, de aproape două luni, nu e în stare să-l strângă de gât – la figurat, se înțelege – pe acela din cauza cărui se îmbolnăvesc și mor copii nevinovați.

Astfel încât, produse infestate continuă să plece la export, ceea ce onor concurența europeană abia așteaptă, ca să ne desființeze angro.

Iar italienii, acești zgârie brânză comunitari, ne-au dovedit că și ei au toate ingredientele ca s-o facă de oaie.

După ce un copilaș român, în vârstă de 14 luni, a fost spitalizat la Florența cu sindrom hemolitic-uremic (SHU), în urma consumului de brânza românească, Autoritatea sanitară locală a emis această înștiințare: „Autoritățile pentru siguranța alimentară au inițiat imediat o investigație epidemiologică în zona Florența; există suspiciuni că boala ar putea fi provocată de consumul de brânză provenind din România. Cetățenilor li se recomandă să nu consume produse lactate fabricate de firma SC Brădet SRL și să le predea cât mai rapid la magazinele de unde le-au cumpărat”.

Apoi, a fost emisă o alertă sanitară în provinciile Lazio, Toscana și Campania, pentru retragerea respectivului produs de la vânzare. Cu toate acestea, înștiințarea de alertă s-a referit, se pare, nu la brânza din lapte de vacă, ci din lapte de oaie.

Bref, Comisia Europeană a gogonat-o și ea, emițănd o alertă referitoare la infectarea cu E.coli a unui produs de brânză din lapte de oaie, din România, țările afectate de această măsură fiind Italia, Franța, Germania și România, iar alerta considera riscul ca fiind unul „serios”, și presupunea retragerea produselor din lapte de oaie din piață.

În schimb, deloc serioase s-au dovedit autoritățile italiene în domeniu, care au confundat vaca cu oaia, lovindu-ne la Mioriță, acolo unde ne doare cel mai tare.

Ceea ce l-a înfuriat pe Cioloș mai tare decât pe Vitoria Lipan  

 „A fost o alertă greșit dată de autoritățile italiene, care – o dată ca au vorbit de laptele de oaie și nu de laptele de vacă și, mai mult, înțeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet și nu altele. Comunicarea care a venit de la Comisie a fost prea generală și am cerut clarificarea lucrurilor acestora. Eu am și transmis prin reprezentanța noastră la Bruxelles, către Comisia Europeană, că dacă aceste lucruri nu sunt clarificate, eu voi lua o poziție foarte clară, pentru că nu pot să accept astfel de erori care au impact asupra economiei agroalimentare românești – și știu foarte bine despre ce vorbesc”, a spus premierul.

Ei, așa da! Că doar România nu e stână fără câini, cum ar fi vrut unii să fie.

Ba, eu, dacă mi s-ar permite să-i dau un sfat lui Dacian Cioloș, i-aș spune că, întrucât, pe viitor, orice-am zice noi, neam să mai prindem european degustând telemeaua românească, să le ceară italienilor, care și-au recunoscut greșeala, o despăgubire substanțială.

Deoarece greșeala se plătește, chiar dacă te cheamă altfel decât România.