Despre regele României

În setul 2, Nole o ține tot așa, spărgându-i din primul ghem serviciul lui Kei. În ghemul al doilea însă, are un moment de scădere pe propriul serviciu, în vreme ce japonezul reușește două lovituri excepționale. La 30-40, Djokovic face o dublă greșeală, trimițând serviciul doi în burta fileului.

Și atunci, O2 Arena, sala concertelor The Rolling Stones și Led Zeppelin, scoate un geamăt de satisfacție și aplaudă. Spectatorii au plătit, nu vor să vadă doar un meci încheiat de nr. 1 mondial în mai puțin de o oră. Se bucură că sârbul greșește rău.

Nole lasă mâinile pe lângă corp și privește lung tribuna. Apoi ridică racheta deasupra capului și bate cu palma în corzi. Semnul acesta se face în tenis când adversarul a reușit o lovitură cu totul deosebită. E o marcă de eleganță și fair-play. Acum însă, Djokovic îl adresa, ofensat și sarcastic, spectatorilor: Bravo, ladies and gentlemen, eu mă străduiesc să vă ofer un tenis of the highest class și domniile voastre aplaudați și vă veseliți când greșesc. Și asta se întâmplă în London, England, țara care a inventat conceptul de fair-play și unde la tenis se aplaudă numai reușitele, nu greșelile neforțate.

Supărarea lui Nole e mare – înainte de a trece la primire mai ridică și arătătorul, împungând aerul, încă un semn al „victoriei” îndreptat ironic către public.
Din acel moment, jocul se răstoarnă. Afectat, Djokovic își pierde concentrarea și tonusul, iar Nishikori, simțind că are o șansă, forțează cu loviturile lui superrapide și riscante, ceva între ping pong și karate. Japonezul câștigă setul cu 6-3.

La începutul setului 3, înainte de a servi, Djokovic mai aruncă o privire către spectatori, care, de data asta, tac mâlc. Trage aer adânc în piept și apoi îl suflă ca și cum ar spulbera setul pierdut și mojicia Arenei.

Rezultatul? 6-0 pentru Novak Djokovic, care ajunge astfel în cea de-a patra finală de Turneul Campionilor, după trei titluri câștigate în 2008, la Shanghai, în 2012 și 2013  chiar aici, la Londra.

Fără un zâmbet după ultima minge, sârbul refuză, mândru, să facă obișnuitele reverențe cu racheta sus către tribună. Când i se aduce camera pentru tradiționala semnătură cu markerul pe sticla obiectivului, Nole pune în locul înfloritei sale iscălituri doar un punct, galben, gras și apăsat, să-l vadă toți.

Sunt atâtea staruri, nu numai ale tenisului, care n-ar reacționa în ruptul capului la o jignire sau o nedreptate din partea publicului, de teamă să nu piardă din popularitate și din fani. Novak Djokovic dovedește că nu e un sclav al mulțimii-stăpân.

Nu doresc să fiu idolul unor mitocani, a transmis el sălii londoneze și lumii întregi.

Serbia e lipită de România. Republici, amândouă. Și totuși, pe meleagurile noastre, gloata de mitocani e rege…