Doamna ministru, opriți acest proiect aberant!

Publicat: 20 05. 2015, 17:39

În orice țară civilizată din lumea asta, ministrul Mediului ar fi fost primul care să facă un scandal imens pe subiectul gropii de gunoi care se construiește în Pasul Mestecăniș. În orice țară civilizată din lumea asta, însăși ideea de a pune o groapă de gunoi în aer liber în vârf de munte, printr-unul dintre cele mai frumoase pasuri din țară, într-un loc care ar putea atrage mii de turiști în fiecare lună (l-am promovat de multă vreme ca fiind unul dintre cele mai frumoase pasuri alpine din țară), ar fi ceva de negândit. Dar doamna ministru nici măcar nu clipește – i se pare perfect normal un astfel de proiect, doar e pe bani europeni. Cum perfect normal li s-a părut tuturor politrucilor care au gândit, aprobat și dat spre executare această crimă ecologică. Pentru că, alături de actualul ministru al Mediului, răsar toți responsabilii pentru crima din vârful muntelui, de la Gheorghe Flutur care bâzâie sub formă de muscă verde deasupra grămezii de gunoi, până la primarul din Pojorâta, consilierii locali și județeni și toți ceilalți care au aprobat acest proiect, culmea, pe bani europeni.

O sfătuiesc pe doamna ministru ca, înainte să ne vorbească despre revoluția celor 10.000 de prize pentru mașini electrice, înainte să preia proiectele aberante ale altora fără să le treacă măcar în revistă, înainte de a gândi proiecte care să facă România mai „verde”, să facă o pauză și să își dea seama care este principala sa responsabilitate. Poate atunci va opri acest proiect aberant, poate atunci va căuta responsabilii, poate atunci va vizita măcar zona și își va da seama cât de crunt este să distrugi un munte întreg cu un astfel de proiect. Și să vadă că o crimă similară se pregătește la Marea Neagră, la fel de aproape de stațiunile turistice și de tot ce înseamnă mediu care ar fi trebuit protejat în România.

Nimeni nu neagă necesitatea construirii de gropi de gunoi ecologice (există soluții și fără gropi în aer liber, dar asta e deja altă discuție). Nimeni nu vrea ca o astfel de groapă să fie construită în apropierea sa, și asta e adevărat. Dar de aici până la a căuta soluții ca un astfel de proiect să meargă mai departe, în condițiile în care datoria ta de ministru este aceea de a curma – din fașă sau măcar în ceasul al treisprezecelea – astfel de aberații, e cale lungă. Și, până când responsabilii vor fi trași la răspundere penală (așa cum sper că se va întâmpla), răspunderea curmării acestei crime odioase îi aparține domniei sale.

Data viitoare când o voi vedea pe doamna ministru și când voi încerca să o ascult cum ne vorbește despre înverzirea României, mașini electrice și despre miile de prize care vor împânzi țara pentru încărcarea acestora, mă voi uita atent la coafura sa. Sper să nu mai văd groapa aia de gunoi acolo.