Doamne, știu că eu am dreptate! Dă-mi un semn să le-o dovedesc! (două anecdote dumnezeiești)
Rabbi Elimelech, rabbi Shmuel, rabbi Mordecai și rabbi Amram sunt prinși într-o dispută teologică, al cărei „scor” e mereu trei la unu. Finalmente, rabbi Amram, aflat în minoritate, apelează la argumentul autorității:
-Doamne, știu că eu am dreptate! Dă-mi un semn să le-o dovedesc!
Și, dintr-o dată, din seninul cerului, începe să ningă.
-Vedeți? Un semn!
-Nici vorbă, replică rabbi Shmuel. Ce mare lucru puțină ninsoare în plină iarnă!
-Doamne! nu se lasă rabbi Amram. Dă-mi un semn mai mare!
Un țurțure de gheață uriaș cade de nicăieri și se înfige în pământ. Rabbi Amram exultă:
-Nici ăsta nu-i un semn?!
-E un simplu fenomen natural, constată sceptic rabbi Elimelech.
În timp ce rabbi Amram se roagă fierbinte pentru încă un semn, Dumnezeu, expasperat, le strigă din tării:
-El are dreptate!!!
-Ei?! își privește rabbi Amram, cu superioritate, conlocutorii.
Rabbi Mordecai constată vag plictisit:
-Ce mare lucru? Acum suntem trei contra doi…
*
În cea mai bogată sinagogă din Galiția, în plină slujbă, dus de valul pietății, rabinul locului cade în genunchi, atinge podelele cu fruntea și strigă din rărunchi:
-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!
Văzându-l pe rabin, ca să nu apară în fața obștii credincioșilor mai puțin pios, cantorul cade și el în genunchi, atinge podelele cu frunte și strigă din rărunchi:
-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!
Urmărindu-i pe cei doi, Mendel, croitorul, se ridică de pe scaun, cade în genunchi, atinge podelele cu fruntea, strigând și el din rărunchi:
-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!
La una ca asta, cantorul se întoarce spre rabin, pufnind:
-Ia uite cine crede că e nimic…