Doctoratul lui Ponta, ca o „Eugenia” cu cremă de cacao

Publicat: 16 12. 2014, 16:52

…Mă lepăd de plagiat!”, și-a zis omul, năpădit de spaime și remușcări, și pe dată a „suferit” revelația nimicniciei: „am să dau înapoi, lumii, tot ce mi-am însușit de la ceilalți, fără remușcare și fără discernământ, și fără număr în subsol. Că prea ai lovit în mine, Doamne, cum a lovit piatra în țeasta „lapidatului”.

Și a ieșit premierul pe facebook și a anunțat că renunță la doctorat. Hodoron-tronc, după doi ani de negare arogantă a unui plagiat remarcat de pe lună, de tot omul care mai știe să citească. Furăciunea literară a doctorandului Victor Ponta, dovedită de presă și de 90 la sută dintre profesorii universitari – mai puțin miopii duși la comisie de mână de interimarul Liviu Pop, cărora lucrarea li s-a părut excepțională – s-a întors, în timp, împotrivă-i ca o minge cu zgârci, pe care, cu cât vrei s-o-mpigi mai departe, cu atât mai iute ți se-ntoarce în cap.

Doctorul Ponta renunță la doctoratul plagiat cu aerul că renunță la o „Eugenia”, rătăcită în buzure, la ieșirea din market. „Ce făcuși, bre, furași eugenia…”, „Aoleu, am furat-o?Atunci, renunț! V-o dau înapoi!”.

Te cred și eu; după ce i s-a alterat crema…