Domnule viitor președinte, nu vreau să-mi dați un job, nici bani, nici casă de la stat. Vă cer un singur lucru și aveți votul meu

Nu vreau să-mi dați loc de muncă. Și nici casă „de la stat”. Și nici ajutoare sociale. 

De la dumneavoastră îmi doresc să îmi garantați LIBERTATEA, BUNĂSTAREA, FERICIREA.

Domnilor candidați, nu știu cui voi da votul meu.

Știu doar că am să merg la urne și în turul 1 și în turul 2.

Mai aveți două săptămâni să îmi câștigați încrederea.

„Dar când ți-a luat cineva libertatea dupa 1989?” – mă veți întreba dumneavoastră, politicienii.

„În fiecare zi din ultimii 25 de ani”, am să vă răspund eu.

Mi-ați luat libertatea de mișcare. Ca să îmi văd părinții care stau în nordul țarii, merg cu trenul 7-8 ore. Îmbătrânesc săracii. Și mi-ați luat dreptul de a-i vedea măcar la câteva săptămâni. Dacă ar circula trenurile cu 100 de kilometri la oră, aș ajunge acasă în 4 ceasuri. Dumneavoastră, politicienii, ați ales să mă întoarceți mult înainte de Al Doilea Război Mondial, să mă mișc cu 49 de km/h în 2014, pe calea ferată. Aflu că vom abandona 30% din linii, „pentru că nu e rentabil” sa le mai ținem.

Îmi veți spune că pot să merg cu mașina.

Am să vă răspund că niciodată nu ați avut bani de autostrăzi și că pe șosele, la familia mea, tot in 6-7 ore ajung. Și că drumurile noastre s-au transformat în cimitire pline de cruci pe margini. La fiecare 4 ore, un român a murit în accidente în 2012. Tot timpul ați avut fonduri – din banii mei – pentru astupat niște gropi la suprapreț, prin firmele numiților dumneavoastră „de la județ” care vă sponsorizează campaniile electorale.

Îmi veți spune că există avion.

Iar eu am să vă răspund că un bilet dus-întors e câteodată mai scump ca un drum până în Paris. Sau că pentru a ajunge într-un week-end la Sibiu, trebuie să faci escală în Viena la dus și la Munchen la întors. Nu e o glumă, deși pare (întrebați la TAROM). Știu, dumneavoastră mergeți în coloană, cu antemergător și girofar. 

Mi-ați luat libertatea de a spera. Vreau ca viitorul meu președinte să mă ajute să nu mai spun atât de des, lipsit de vlagă „totul e degeaba/ totul e pierdut/ poporul ăsta e blestemat/ țara asta nu  mai are nicio șansă, a picat pe mâna mafioților, hoților și tupeiștilor/ trebuie să plec afară”.

Mă veți întreba „dar când ți-am luat noi bunăstarea?”

Am să vă răspund: „Mi-ați luat bunăstarea de fiecare dată când, în ultimii 25 de ani, am fost nevoit să dau bani la spitale, să-mi cumpăr medicamente, să contribui la fondul clasei, într-o țară în care sănătatea și învățământul sunt gratuite”.

Mi-ați luat bunăstarea și ați vândut-o pe bani grei, când ați luat imprimante de 4 ori mai scumpe, mascând șpăgile pe care le rostogoleați de la un partid la altul, peste guvernări, dosind comisioanele în firme off-shore.

Sau când ați „achiziționat” mănuși chirurgicale chinezești la licitații trucate, drenând banii din sistem către căpușele partidelor dumneavoastră.

Mi-ați luat bunăstarea când, în loc să informatizați sistemele de plată a impozitelor, ați angajat tăietori de chitanțe care se comportă, de peste ghișeu, ca stăpânii mei. Vorbesc despre pervazul ăla amârat din sălile care miros a comunism, în fața căruia eu trebuie să stau plecat, să vorbesc prin geam, umil, în fața Dumnezeului de peste tejghea, plătit din banii mei.

Și mi-ați mai luat bunăstarea când inspectorii dumneavoastră fiscali s-au purtat ca tigrii cu mine pentru că am întârziat impozitul pe apartament – blocându-mi conturile – și ca mielușeii cu marii evazioniști, cu sute de milioane de euro pagubă la buget. Ei au „trecere” la mai marii zilei.

Mi-ați luat bunăstarea de fiecare dată când ați inventat o taxă, un bir nou, doar ca să aveți din ce fura mai mult.

Sau atunci când mi-ați modificat legile de atâtea ori, încât am abandonat ideile mele de afaceri pentru că îngropați orice inițiativă cu ordonanțe multe, date cu dedicație și reguli schimbate de la o zi la alta.

Mi-ați luat bunăstarea atunci când justiția s-a făcut că nu-l vede pe cel care îmi ia, rânjind cu tupeu, în fiecare zi, bani din buzunar.

Mă veți întreba „dar fericirea când ți-am luat-o?”

Iar eu am să vă răspund: „Dumneavoastră, politicienii, mi-ați luat dreptul la FERICIRE de fiecare dată când ați atentat la LIBERTATEA și la BUNĂSTAREA mea”.

Dar îmi permit să vă sugerez eu cum sa îmi garantați dreptul la fericire:

Am să fiu fericit când am să-mi văd părinții care îmbătrânesc în fiecare week-end așteptându-mă, mergând 3-4 ore cu mașina sau trenul la 400-500 de kilometri de București (vedeți dumneavoastră, nu vă cer să alergăm cu 600 km/H, ca în Japonia sau Franța, cu TGV-ul).

Am să fiu fericit dacă am să pot să deschid o afacere în Iași, Suceava, Oradea – mergând, în fiecare zi din Capitală, pe o autostradă pe care refuzați să mi-o faceți de 25 de ani. Dar pe care eu o merit.

Am să fiu fericit dacă am să îmi duc copilul la școală și nu am să cotizez la „fondul clasei” într-o țară în care politicenii mă sfidează și îmi spun, prostindu-mă pe față, în timp ce mă fură, că „învățământul este gratuit”.

Am să fiu fericit dacă la spital nu am să împart banii, jenat, prin buzunarele asistentelor, medicilor și dacă voi fi tratat cu un zâmbet cald, de niște oameni care-și fac meseria cu demnitate.

Am să fiu fericit când am să știu că Justiția garantează dreptatea mea.

Am sa fiu fericit când voi putea merge cu bicicleta prin oraș ca în Amsterdam sau Copenhaga, când soția mea va plimba bebelușul în cărucior pe trotuar, nu făcând slalom printre SUV-urile câștigătorilor de licitații aranjate, printre clădirile ridicate fără autorizație, când copilul meu va putea respira un aer curat pentru că nu îi furați pădurile, într-o ură viscerală față de tot ce este verde și dă oxigen.

Remarcați că nu vă cer o slujbă, nici de mâncare, nici casă, nici bani, nici ajutoare sociale.

Îmi găsesc eu singur un loc de muncă, așa cum am găsit în ultimii 15 ani. Pun eu singur pe masă mâncare mie și familiei mele.

Nu am nevoie de nimic „de la stat”. Îmi place să muncesc, am putere și pregătire să o fac. Vreau doar să îmi garantați LIBERTATEA, BUNĂSTAREA ȘI FERICIREA și vă dau votul meu!