Dragnea, la DNA. Un spectacol grotesc
Mi se pare mult mai practic/comod/elegant, decât să organizăm, o dată la două săptămâni, un meleu spontan, în stradă, la ușa sediului Direcției.
Astfel, știm la ce peluză stau ai lui Dragnea, știm în ce sector va fi înghesuită presa, cum vor fi amplasate forțele de ordine – jandarmul devenind steward-agent de securitate -, ce sectoare vor ocupa reprezentanții societății civile.
Pe Rădulescu îl punem direct arbitru video, că lui îi place să expună la tv toate aberațiile care-i trec prin cap, iar la centru, pe Codrin Ștefănescu, pentru că el se bagă mereu, la mijloc, de bună voie și nesilit, fluierând hențuri și faulturi, în general, mai prost decât Hațegan, în Irlanda de Nord.
Iar acum, dincolo de glumă, trebuie spus că tot ceea ce s-a întâmplat, astăzi, „în față la DNA”, este consecința unei extrem de proaste inspirații: aceea de a face justiție la televizor.
Ceea ce scriu acum nu e o conjunctură, dezvoltarea unei oportunități, o neavenită băgare în seamă. Este ceea ce exprim, aici, încă din 2015, legat de spectacolul grotesc al expunerii cercetaților/anchetaților prezumtiv nevinovați, încătușați, prim-planurilor camerelor video, ca să se minuneze de ei familiile, apropiații, cunoștințele, nația.
Dragnea nu e prima Ană „îngropată” în zidul PSD. Modelul e vechi. Au mai fost Gabriel Bivolaru, Adrian Năstase și alții. Imagini la fel de neplăcute și de aberante ca orice manifestare de gen, într-un stat de drept. (Dacă tot ținem la model, păi atunci să vină fiecare cercetat civil, la instanță, cu gașca, cu clanul, cu strada, cu satul, să se simtă „susținut”, nu?!). Dar atunci, lucrurile se desfășurau, în ridicolul lor, curios și tăcut. Nu-mi aduc aminte să fi trăit senzația că sunt pe stadion.
La rândul ei, Justiția își făcea treaba (atunci când și-o făcea), în dreptul ei, în sălile tribunalelor ei, în decența ei.
Când DNA a considerat că e în beneficiul său să coboare în stradă, împrumutând răul din grotescul politicianist, ca să a organizeze spectacole cu pompă, cu cătușe la vedere, cu năimiți/năimite care strigă peste oameni, cu voci de sticlă pisată, către încătușatul din mulțime, „Ați furat, domnu” Cutare?!”; „Vă e bine acum, domnu” Cutare?!”; „Vă gândiți să mai furați, domnu” Cutare?!”, și alte astfel de prosteli, nu a făcut nimic altceva decât să aducă, iar, în public, zidurile mișcătoare de partid.
Nu știu cine a declanșat astăzi, în stradă, spectacolul acesta grotesc. Cine a anunțat convocarea liderul PSD. Indiferent că a fost DNA sau că a fost Dragnea, astfel de situații nu fac decât să scadă, continuu, încrederea în politicieni, în instituțiile statului, în noi ca popor, dacă ne referim la comentariile celor de afară.
Este absurd ca actul de justiție să fie însoțit de manifestări violente, de urlete, invective, amenințări, de o parte și de alta, încercuit de trupe de jandarmi, cerberi ad-hoc, ei înșiși devenind violenți, bruscând ziariști, împiedicându-i să-și facă meseria.
Ceea ce s-a întâmplat în fața ușilor DNA nu are puncte comune cu actul de justiție, cu democrația, cu statul de drept.
Cel mult cu o confruntare a susținătorilor unor echipe compromise, nevrotice, în pragul retrogradării.
Personal, cred că justiția trebuie înfăptuită mai presus de scandal, compromisuri și violențe: în liniște și fără participarea noastră directă – profani, aplaudaci, strigători, la urma urmei, inutili…