Dragnea – un dictator norocos

N-ar fi prima oară când bacanalele politice dâmbovițene depășesc iscusința de a le turna în cuvinte.

Dâmbovițeii politici, cu 24 de ore în urmă, încă mai pupau curul, care începuse să țâțâie, al Celui mai Iubit Fiu al Poporului PSD.

A fost de-ajuns să-l vadă bine poprit, ca să dezlănțuie marea lepădare. Nu l-au iubit niciodată, l-au urât sincer. Nu ei i-au ridicat osanale, nu ei l-au ales și reales, fără contracandidat, cu aplauze frenetice, în congrese. Nu ei, ordonanțele, i-au susținut Ordonanțele. Până și cei mai  timizi, au izbutit, totuși, să articuleze fraze memorabile: „Nu vrem răzbunare, dar vrem să se facă dreptate”.  

Ăsta e soarta dictatorilor, dacă au norocul să rămână în viață și să-și poată contempla posteritatea pe televizorul din celulă.
Cum ar fi dacă Cel mai Iubit Fiu al Poporului PSD până ieri la prânz, Odiosul de astăzi, ar reuși să treacă prin ziduri și să se așeze, acum, brusc, în capul mesei la ședinta CEX?

Ar îngheța toți, ca la vederea unui strigoi?

S-ar opri vreo clipă, rușinați și descumpăniți?

S-ar lăsa tăcerea?

Nici vorbă. Primul care ar glăsui imediat, cu înjurăturile încă în gât, ar fi Oprisan: „Să trăiți! Sarumâna!”. Și ar zvâcni să o ia peste rândul format instantaneu, ca să prindă un loc mai bun la dosul Jupânului.

… La ora asta, privindu-și supușii, Dragnea roade gratiile.