Dumnezeu cere drept la replică

Publicat: 12 11. 2014, 18:26
Actualizat: 21 01. 2020, 08:21

De când am făcut Eu Pământul și voi legea electorală, n-am pomenit așa ceva.

Aflu cu surprindere că în casa Mea se desfășoară ceea ce Dragnea numește campanie.

Atrag serios atenția că sunt răstălmăcit, cu încălcarea celor 10 Porunci în vigoare (Exodul 20, 2-17, republicate în Deuteronom 5, 6-21).

Persoane necunoscute au luat mințile unor ierarhi ai Bisericii, care au căzut în ispita președinților de consilii județene, purtându-se ca șefii de deconcentrate, hirotoniți politic. În dosul icoanelor, se face chip printat pentru candidatul socialist, care a ajuns să fluture la televizor – (în emisiunea de ieri, cu contracandidatul său, pe care nu îl văd prea bine, de aici, de sus) – Cartea Mea, pe care o să ajungă să spună că a scris-o el.

Sunt mii de ani de când n-am mai simțit nevoia să ridic glasul,  dar situația mă determină să eman acest comunicat, sub forma unui drept la replică.

Sfântul Petru Mi-e martor că am răbdat toate minunile săvârșite electoral de guvernul Ponta, dar la cea cu eliminarea accizei la țuică Mi-au sărit ochii din cap. Două județe de heruvimi au renunțat la producția de lapte și miere și au coborât în Teleorman s-o dea pe prune.  

Atrag serios atenția că ceea ce vă propune Ponta pune în pericol chiar Împărăția Mea. Și îl avertizez pe această cale că, dacă va îndrăzni să promită pensionarilor nemurirea, Îmi rezerv dreptul de a-l acționa în Judecată.

N-am votat până astăzi, așa că nu Mă obligați să cobor în turul doi.   

Al dumneavoastră Stăpân,

SS superindescifrabil