Dumnezeu refuză să demisioneze

Dacă e Atotdrept, de ce Se preface că nu aude nedreptățile care strigă până la El? Atotmilostiv, de ce  ne lasă să ne milogim?

El, Atotștiutorul, Preștiitorul, de ce n-a fost informat din timp? I-ar fi fost atât de ușor să se strecoare pe ușa îngustă în Colectiv, printre spectatori, să sufle peste artificii…

„18.000 de biserici, 425 de spitale. Stăm și ne uităm la frații noștri/ Cum mor pe trotuare” – asta scria pe pancartele tinerilor în marș. Durere și revoltă.  „Vrem spitale, nu catedrale” (o lozincă inventată de un oenge, cu ani în urmă, în care contrapunerea spitale-catedrale sună cool ca o frunte de mort). Nu suntem (încă) sub stare de asediu, ca să înșirăm tărgile pe lespezile bisericilor, să stingem lumina, să trăim sub camuflaj. Trebuie să vrem și spitale, și catedrale, și sinagogi, și moschei, și școli, și manele neferoase, și heavy metal.

De ce a ținut El să le creeze chiar pe toate? Putea să șteargă de pe listă măcar  suferința și moartea.

Dacă ne iubește de ce nu-și face cont pe facebook? De ce nu ne cere prietenia? De ce nu ne dă nouă astăzi like și share? De ce nu stă lângă noi, cât să-Și facă un selfie cu tragedia?

Toți ne certăm cu Dumnezeu când ne doare.