Echilibristica monseniorului Pizzaballa

Publicat: 24 07. 2017, 23:23

Din 1987, Vaticanul nu mai numise un arhiepiscop ne-arab ca administrator apostolic, clerul fiind în majoritate de origine  levantină.

Mai mult, franciscanul Pizzaballa era cunoscut ca un subtil ebraist, tobă de carte ca un rabin și, prin urmare – au concluzionat cei de acolo – favorabil evreilor și statului Israel.

Ultimele evenimente din Ierusalim, protestele și ciocnirile de la moscheea Al-Aqsa, descoperă tuturor în Pierbattista Pizzaballa un înalt ierarh nepărtinitor, obligat să-și execute  echilibristica pe un butoi cu pulbere. .

Comunicatul Patriarhatului Latin de Ierusalim, dat publicității în primele zile ale diferendului, când forțele de ordine închiseseră moscheea, a stârnit profundă nemulțumire în rândul oficialităților israeliene. Din două motive. Primul că nu menționa incidentul sângeros care a declanșat evenimentele. Dar monseniorul Pizzaballa n-a văzut nici o legătură, considerând că nu s-ar fi impus măsura unei pedepse colective pentru crima a trei fanatici. Al doilea – că se referea la Muntele Templului (cum îi spun evreii) invocându-l cu numele arab Haram Ash-Sharif (Sanctuarul Nobil).

Patriarhatului Latin de Ierusalim (a cărui jurisdicție cuprinde Israelul, Palestina și Iordania) Papa Francisc i-a numit un excepțional întâistătător. Unul care, în mijlocul suspiciunilor cronice din zonă, nu poate fi suspectat de nimic.

La vizita apostolică din 2014 a Suveranului Pontif în Locurile Sfinte a fost prezent și Pizzaballa. Pentru toamnă, se pregătește o a doua vizită a Papei Francisc, care va cuprinde probabil și Gaza (unde, la presiunile lui Mahmud Abbas, guvernul Netanyahu furnizează populației curent electric două ore pe zi). După Liturghia de ieri, Papa le-a mărturisit  credincioșilor adunați în Piața Sfântului Petru: „Urmăresc cu neliniște gravele tensiuni și violențele din aceste zile de la Ierusalim. Simt nevoia să fac un apel, din inimă, la moderație și dialog, pentru ca Dumnezeu să le inspire tuturor soluții de reconciliere și de pace”.