EuroMaidanul, un an mai târziu: o lecție pentru Viktori

Publicat: 24 11. 2014, 18:09

Când am fost ultima dată pe Maidan, în martie, mai găseai câteva corturi, în fața cărora stăteau protestatarii radicalizați și cei care nu aveau unde să meargă. Serghei îmi povestea cum funcționa prohibiția pe metrii pătrați de care răspundea el. Patrula și bătea fiecare protestatar turmentat. Mi-l amintesc pe Nikolai, care vindea magneți cu „The End” și capetele lui Ianukovici și Putin. Am fotografia cu Oleg, de la Pravy Sektor, venind spre mine cu un braț de cepe și un borcan de untură. Scriam atunci că ceea ce rămăsese din Maidan după proteste era un iz de visuri arse de contactul cu realitatea, în locul mirosului de cauciuc ars cu care te înecai în ianuarie. Un miros tot de ars, de carne arsă, avea să învăluie estul țării în lunile următoare. Ce a rămas acum din EuroMaidan, la un an după începerea protestelor?

Totul a fost renovat în zona Pieței Independenței. S-a curățat aproape orice urmă de Maidan. Capitala trebuie să meargă mai departe, spune noua putere politică. Au mai rămas însă două semne care amintesc de lupta, durerea și speranța de aici – treimea EuroMaidanului: Casa sindicatelor, care era arsă în întregime când am văzut-o eu ultima dată, nu a fost renovată. Pe străzi, au rămas și acum fotografiile cu eroii mișcării care l-a alungat pe Ianukovici, toate acele poze înrămate care au transformat Maidanul renovat și străzile din jur (în special Instytutska), într-un mormânt deschis, dar fără sicrie.

Acestea sunt urmele emoționale ale Maidanului. Ce a rămas politic din această mișcare? O țară complet reorientată geopolitic și o Rusie cu ceva teritoriu suplimentar, dar izolată și în drum spre faliment, îmi spune unul dintre cei cu care am înghețat în ianuarie pe străzile pline de funingine din centrul Kievului. Nu e rău pentru câteva mii de tineri care voiau, în urmă cu un an, doar să fie mai aproape de Uniunea Europeană. Ucraina din noiembrie 2014 este, într-adevăr, mai aproape de UE și de NATO. Acordul de Liber Schimb pe care Viktor Ianukovici nu a mai vrut să îl semneze acum un an a fost ratificat și urmează să între în vigoare spre sfârșitul lui 2015.

Rusia este mai mare, și-a arătat mușchii reușind să destabilizeze regiunea, dar Vladimir Putin este pe punctul de a închide cercul și a se întoarce pe buza falimentului, punctul din care a și preluat Federația când a venit la putere. Repetând o greșeală istorică a țării sale, a mizat pe resursele energetice și nu a investit în reformarea economiei și în dezvoltarea ei. La aceasta, se adaugă sancțiunile occidentale despre care și estimările oficiale ale Kremlinului spun că au un impact uriaș – versiunea oficială este de pierderi în valoare de 32 de miliarde de euro pe an. Oligarhii pierd și ei. Am văzut că, ieri, Putin spunea într-un interviu că ei nici nu mai există – dar există și sunt o mare problemă pentru președintele rus. Toate acestea adunate, Vladimir Putin pierde.

Din păcate, nici Ucraina nu câștigă. Estul țării este încă măcinat de război, chiar dacă noi nu mai scriem despre el. Cel puțin 4.300 de oameni au murit aici din aprilie și până acum. Ce e la fel de îngrijorător e că, în tot acest an, și UE, și NATO și-au arătat marile slăbiciuni structurale în răspunsul lor lent și ineficient la evenimentele din Ucraina: întâi Maidanul, apoi Crimeea și războiul ruso-ucrainean din întreaga zonă răsăriteană a Ucrainei.

Sunt și victorii care nu pot fi negate. La un an de la începutul mișcării EuroMaidanului, Ucraina e pe un drum mai bun. Mulți dintre cei care au început, anul trecut pe vremea aceasta, să spere într-un viitor mai bun încă o fac. Am stat față în față cu această speranță nu demult, când am cunoscut la București un grup de tineri studenți ucraineni cu care am dezbătut Maidanul. Ei speră. Lor le e mai bine.

A doua mare victorie este efectul pe care EuroMaidanul, ca mișcare de protest, l-a avut în întreaga regiune. De la protestele uriașe din Ungaria (va fi Orban următorul Viktor alungat?) și Cehia, până la cele care au hotărât rezultatul alegerilor prezidențiale din România, toate au fost influențate de ce începea să se întâmple, în ultimul an, în Ucraina. Până la urmă, aceasta este adevărata lecție a Maidanului: ne-a amintit nouă, popoarelor din această regiune, că și câteva mii de oameni au puterea de a crea un bulgăre care să se rostogolească și să strivească sau măcar să alunge până și cea mai coruptă clasă politică, pentru a lăsa loc unei speranțe regăsite că, peste un an, va fi mai bine.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis