Fiat justitia, pereat Vasile
Dacă, atunci când a împlinit 92 de ani, veteranul de război Vasile Curecheriu ar fi știut că viața lui e un film de Oscar (The Follower, „Însoțitorul”), și-ar fi vândut drepturile de autor și ar fi putut obține un happy-end.
… În ziua aceea, făptuitorul Vasile s-a trezit cu un vibe bun. În fața lui se deschideau cele 18 posiblități cotidiene: de la Regio Express de 4.20 la Intercity Night de 20.56.
Supercool: apărea în gară, pe lângă casele de bilete, ca în „Amenințarea fantomei”, și vindea călătorii. Să zicem că voiai să ajungi la București. Te lua el pe post de însoțitor, la jumătate de preț și chiar mai puțin, pe gratuitățile lui – douășpe plus douășpe tichete pe an. (Când le isprăvea, procura altele de pe networkul lui de pensionari criminali gen). Ce-ți păsa ție că, în fața Nașului, trebuia să te dai însoțitorul acestui ramolit de geniu și să petreceți un quality time împreună până în București Nord?
Să scoți bani din bancheta trenului – bestial!
Ce n-a înțeles organul de anchetă (fiindcă n-a gândit pozitiv) e că Vasile Curecheriu nici măcar n-o făcea pentru bani. Adică da, mai giugulea pe lângă fleacul de pensie, dar nu se simțea singur pe lume. Avea lângă el – 12 h 10 min. plus întârzieri – de fiecare dată pe altcineva: profesori de gimnaziu, manelari, bunăciuni fără bac, amărășteni, șmecheri, bombălăi, dive în devenire, orfani de job, păcălici – cine o mai arde wow, astăzi, cu trenul?
Era ca și cum ar fi zappat realitatea ternă, căutând compulsiv chipuri noi (viața lui dădea demult Error 404).
În ziua în care l-au luat cu mascații își pusese toate decorațiile pe piept. Când l-au săltat, clincănea ca tacâmurile de protocol de la bilanțurile Parchetului.