Fiul președintelui Trump: tata a bombardat Siria de dragul Ivankăi

Publicat: 12 04. 2017, 13:04

Eric Trump (33 de ani) se ocupă, împreună cu fratele său Donald Jr., de afacerile familiei. Nu are (deocamdată) nici un loc în Administrația Trump, dovadă relaxarea cu care vorbește.

Întrebat despre nepotism, spune că e un lucru minunat și argumentează chiar cu misiunea pe care sora sa, Ivanka, o are la Casa Albă: e mai firesc să îți spună o rudă apropiată, cu bună credință și fără a fi bănuită de lipsă de respect sau de interese ascunse, că ai exagerat într-o anumită privință, decât să te încurajeze un străin aprobându-te doar fiindcă ești șef.

Mărturisește că detestă politica: „Sincer, găsesc că majoritatea politicienilor sunt persoane oribile și mă puteți cita cu asta. Văd un anumit diabolism la Washington – de ambele părți, apropo – destul de profund. Există o lipsă de onestitate extraordinară cu lobiști, grupuri de interese, bani, putere, control, incapacitatea de a reununța la acest control (…)”.

Critică rețelele de socializare ostile și presa. „Dacă vă ofensați la fiecare fiecare mic blogăr plin de nonsensuri, care are trei cititori, care scrie un lucru negativ despre tine, doar ca să iște o reacție sau să-și clădească niște notorietate, te poți împușca la sfârșitul zilei  (…). Pentru fiecare comentariu negativ care se poate vedea pe un post precum CNN, care, pe bune, și-a pierdut mințile, mergând pe stradă găsesc sute de oameni care mă îmbrățișează și îmi spun: Zi-i tatălui tău să meargă înainte, zi-i să nu se oprească!”.

Dar de departe cea mai șocantă declarație a lui Eric Trump e legată de bombardamentul împotriva Siriei. Ivanka Trump, fiica favorită (și soția lui Jared Kushner, principalul consilier al lui Donald J. Trump), numită asistent special, e motivul pentru care președintele Statelor Unite a comandat atacul.

Că Tomahawk-urile au pornit dintr-o reacție emoțională, fără nici un plan, a devenit repede evident. Cine își putea închipui însă că Donald Trump a făcut-o de dragul Ivankăi – cum mărturisește chiar fiul său – mamă a trei copii, care când a văzut imaginile copiilor gazați cu sarin s-a simțit „revoltată” și cu „inima frântă”.

Citesc și nu-mi vine să cred: politica externă a Americii se desfășoară după umorile fiicei președintelui?