Hei, Boss, ai văzut vreodată o prăbușire mai măreață?

Publicat: 04 07. 2015, 12:56

Oamenii cu umor fac, totuși, în aceste zile o legătură între prăbușirea Greciei și prăbușirea „telefericului” din romanul lui Nikos Kazantzakis „Viața și peripețiile lui Alexis Zorba” (1947), tradusă la noi, și la Univers și la Humanitas, sub titlul „Alexis Zorba”, probabil sub imperiul formidabilului succes al filmului din 1964 al lui Mihalis Kakoyannis, „Zorba Grecul” cu Antony Quinn în rolul vieții lui.

Cea mai frumoasă replică a filmului este, spune un amic, cea în care Zorba, la capătul catastrofei tuturor catastrofelor în care telefericul se prăbușește și, odată cu el toată investiția, călugării fug care încotro răniți și betejiți, icoana Maicii Precista este în mare pericol, oaia la proțap se face scrum, spune, către „american”: „Boss, ai văzut vreodată o prăbușire mai măreață?”

Replica este adaptată pentru film, în romanul lui Kazantzakis* ea, nu mai puțin stupefiant, suna așa: „Vai, vai, vai! jupâne, ai văzut ce scântei făcea dumnealui? (telefericul prăbușindu-se – nota mea)”.

La aproape 70 de ani de la apariția romanului lui Kazantzakis, un alt Alexis se pregătește să dărâme „telefericul”.

Dar, așa cum am spus, Grecia de azi nu este despre Alexis Zorba și nici Nikos Kazantzakis nu este „despre Grecia”.

Alexis Tsipras nu are nici o genă comună cu Alexis Zorba deși rezultatul acțiunii lor s-a putea să fie, păstrând proporțiile dezastrelor, același:

„- I-ai văzut cum fugeau?

– Mai ales călugării!

– A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

Avem mereu tendința, noi oamenii, să-i îndemnăm pe alții la meditație și am făcut un obicei din a face altora reproșuri: „Nu au învățat nimic din greșeli!”.

Doar că, alegând Syriza sau Zorii Aurii grecii nu au făcut decât să arate că au învățat din greșeli.

Nu Syriza i-a adus pe greci în situația în care sunt, ci partidele tradiționale PAKOS (stânga) și Noua Democrație (dreapta).

Cu ochii pe Grecia nu vedem mita pe față care se dă la noi în România, în acest moment.

România a trecut prin situația Greciei, la o scară de, hai să zicem, 1 la zece, în 2008 -2010. În 2008 când „economia duduia” la fel ca a grecilor acum 20 – 30 de ani, guvernul a cheltuit sume uriașe. În 2008, la o creștere economică greu de imaginat acum, de 8,5%, în loc să fie pe excedent bugetul a fost pe un deficit de 5,6% din PIB: 25 de miliarde de lei, adică 7 miliarde de euro, într-un an cu o creștere economică record, la care se adaugă încă 2 miliarde de euro („venituri extraordinare” care nu se văd în deficit), banii din privatizarea BCR. Într-un an record, guvernul a cheltuit în jur de 10 miliarde de euro bani pe care nu-i avea. Nu a fost de ajuns, parlamentarii au votat într-o veselie majorări de salarii pentru anii ce vin. O frenezie a cheltuielilor nesăbuite nu doar în 2008, ci și în 2009.

Ce a urmat știm: prăbușire, tăieri de salarii, majorări de taxe un an mai târziu și următorii. O apocalipsă a grecilor, mai mică.

Este, în aceste zile, o așa mândrie națională la noi că nu suntem în situația grecilor.

Dar nebunii, singurii care nu dorm, pregătesc o alta.

Nu am auzit pe nimeni protestând împotriva reintroducerii pensiilor speciale decisă în Parlament în ultima zi din sesiunea din vară.

Impactul? Nu-l știm. Știm un singur lucru, din datele INS. Anul trecut, deficitul fondului de pensii a fost de 25%. Anul acesta, la patru luni, ca urmare a reducerii CAS, deficitul a ajuns la 36% (6,5 mld. lei), ceea ce va însemna pe tot anul 19 miliarde de lei, echivalentul a 2,7% din PIB.

Nu protestează nimeni și e și normal, într-un fel: daca vecinul ia o pensii cu două sute de lei mai mult, de ce să protestez eu, că doar suntem vecini buni.

E normal că nu protesteze nimeni când PNL propune dublarea alocațiilor pentru copii, ceea ce înseamnă 2 mld. lei în plus de la buget, pentru că alocațiile sunt de mizerie.

E normal să nu protesteze nimeni când se majorează salariile cadrelor nedidactice cum spune guvernul, pentru că au salarii foarte mici.

E normal să nu protesteze nimeni când se reduce TVA la alimente, pentru că avem prețuri ca în Vest, iar salarii de cinci ori mai mici.

E normal să nu protesteze nimeni când TVA revine de la un nivel imens de 24%, la 19%.

E normal să nu protesteze investitorii când li se reduce impozitul pe dividende la 5%, pentru că trebuie să incurajăm bursa.

Iar anularea accizei de șapte eurocenți este de la sine înțeleasă, de vreme ce nu au făcut din ea niciun centimetru de autostradă, cum au promis!

Dar responsabilitatea unde e?

Problema reducerilor de taxe nu este dacă ele sunt bine de operat pentru că sunt excelente, dacă sunt posibile. Reducerile programate pentru anul viitor ce rezultă din noul cod fiscal și din cele decise anul trecut și la începutul acestui an sunt de cel puțin 28 de miliarde de lei (fără impactul pentru pensii pentru care nu există un calcul), adică 4% din PIB-ul estimat pentru 2015. La acestea trebuie adăugat deficitul deja asumat de 1,2% din PIB. O parte din sume vor fi compensate de încasări mai bune. Dar, în mare parte, vorbim bani ce trebuie împrumutați. Iar banii împrumutați trebuie rambursați, dacă nu azi, mâine, dacă nu de generația asta, de generația viitoare. Tinerii greci în rândul cărora șomajul este de 50% plătesc azi pentru ce nu au consumat.

De ce sunt acești oameni, care-și spun oameni politici, atât de generoși cu impozitele noastre într-o vreme, iar în alta nu sunt?

Ia amintiți-vă perioada reducerii TVA la pâine, în 2013, toamna. Un an de zile nu s-a putut! Nu știm, să vedem impactul! După asta, cererea de reducere similară, pentru carne. Nu știm, să vedem impactul pe pâine! S-au mărit taxe ca să facem autostrăzi – miniciună gogonată.

Brusc, în iarna lui 2015, s-a putut nu doar pentru carne, ci pentru tot – guvernul și PSD, pe muchie de cuțit după catastrofa din alegeri, arăta că este responsabil! Ca în vremea apusă a lui Băsescu. Un an a susținut că nu se poate reveni la situația de dinainte de tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, iar când interesul electoral i-a cerut-o, cică nu este nicio problemă.

De ce a reintrodus Parlamentul pensiile speciale, într-un moment în care deficitul fondului de pensii a ajuns la o treime și este acoperit din bugetul de stat, adică din TVA și impozit pe salarii cu 4 miliarde de euro, anual – un sfert din suma totală pe care statul o plătește bugetarilor?

În primul rând ca parlamentarii să justifice că și-au umflat lor pensiile cu până la 4.000 de lei pe lună de căciulă. În al doilea rând ca Oprea, care conduce un partid ce, în mod normal, nu are ce să caute pe scenă, să câștige voturi de la militari și polițiști apărătorii cu caschetă ai interesului lui național de partid.

De ce a introdus PNL amendamentul la reducerea TVA cu încă un procent? De ce a introdus și amendamentul la dublarea alocațiilor pentru copii? Simplu: ca să vadă poporul că luptă pentru el chiar și din tranșee. Niciun calcul economic, niciun pic de bun-simț, doar calcul politic în cazul tuturor.

Nu ne-a ajuns episodul 2008. Îl repetăm în 2015.

Nu s-a întâmplat altfel în Grecia. Nu-i mai înjurați pe greci.

Nefericirea lor de azi este că figura de mai sus s-a putut repeta pe distanțe lungi de 10 – 20 de ani, iar acum trebuie să plătească tot. Nimeni nu va spune în lumea asta că nu vrea majorare de salariu sau pensie specială. Și, dacă va fi întrebat de unde vin banii, va spune că nu este treaba lui.

Dar vedeți, cu faze de astea o iei în freză.

Câți mai știm ce a însemnat reforma Hartz în Germania, acum 10 ani? Reforma dură a pieței muncii în mandatul cancelarului de stânga Gerhard Schroeder și pusă pe hârtie de Peter Hartz, pe atunci director de personal al Volkswagen, este șansa Germaniei de astăzi. După reformă, din ce știu (e posibil să greșesc), germanii nu au văzut o majorare de salariu mai de doamne ajută vreme de 10 ani.

Nu dau idei nimănui, salariile în România sunt atât de jos, inclusiv în comparație cu cele ale grecilor, încât principalul țel al oricărui politician responsabil ar trebui să fie acela de a crea condiții ca ele să se tripleze în zece ani, dacă nu în cinci.

Dar nici salariile, nici pensiile nu pot fi majorate prin decizii parlamentare.

Schroeder care lucrează acum pentru Gazprom a pierdut alegerile din cauza reformelor impuse – dar aceasta înseamnă responsabilitate. Dacă Germania dictează azi în Europa este pentru că un cancelar de stânga a știut că social-democrația nu înseamnă să dai pomană săracilor, ci să-i trimiți la școală, să le dai șansa unui loc de muncă, chiar dacă cu bani mai puțini.

În rest, cum am spus, nicio legătură între realitate și fabula literară, doar, poate, ceva, o vagă asemănare pentru cei care iubesc filmul între episodul fugii banilor din Grecia de azi și finalul din „Zorba Grecul”:

„- I-ai văzut cum fugeau?

– Mai ales călugării!

– A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

* Nikos Kazantzakis, „Alexis Zorba”, editura Univers 1987, pg. 297. Uimitor este la această traducere că nu menționează traducătorul.