Iar ne prigonește Europa!

Publicat: 13 11. 2018, 22:12
Actualizat: 09 01. 2020, 11:49

Două știri la zi, puse cap la cap, explică tot, fără să mai fie nevoie de comentarii savante sau de ghioaga propagandei, care ne pălește din toate părțile.

Raportul Comisiei Europene asupra Mecanismulului de Cooperare și Verificare (instrument inventat pentru Bulgaria și România, în scopul monitorizării sistemului judiciar, corupției și crimei organizate) ne decuplează de vecinii noștri, pe ei lăudându-i pentru ritmul susținut al progreselor și promițându-le că, până în mai, le vor ridica jugul MCV. Nouă însă ne trage un perdaf ca la carte și opt recomandări suplimentare.

Ce are Uniunea Europeană cu noi? De ce ne prigonește?

Știu că astăzi, în ziua votării Raportului, în România clipocea pe toate mediile de presă această știre: Mitică Dragomir (de fapt, nici nu contează cine, numele subiectului nu face decât să ne afunde în povești tenebroase), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal tocmai a fost achitat. Tribunalul București îl condamnase, în iunie 2016, la 7 (șapte) ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani. Astăzi, Curtea de Apel București îl achită definitiv pentru toate infracțiunile.

Distanța noastră de civilizația judiciară a Europei e ca de la 7 ani la achitare.