Îl va vota un popor lovit de limbariță pe mutul Iohannis?
Alegerea lui Klaus Iohannis drept prezidențiabil al PNL nu reprezintă decât consecința politicii derutante, până la debusolare, „aplicată” de Crin Antonescu în anii din urmă. Liderul liberal a avut, desigur, exercițiul jocului cu imagini și cu vorbe: a promis, a nuanțat, a avut umor, o anume coerență, a tachinat „vitrionic” și… cam atât.
Pentru amplitudinea unor adevărate politici liberale, de multă vreme așteptate, a fost, însă, prea puțin. Antonescu va continua să fie un bun vorbitor, calitate excepțională pentru un profesor de istorie cu vocație. Doar că el ar fi trebuit, în actuala calitate asumată, să construiască istoria, nu să ne-o povestească.
Motorul politicii sale a fost propria căpătuire – „ctitorirea” drumului spre Cotroceni. Bună și asta, dacă ar fi plecat, în primul rând, de la recompunerea, prin acțiuni lucide și ferme, a unui partid liberal puternic, îndreptățit la a se exprima cu toată vigoarea experienței sale istorice. Abia apoi, acel partid să fi urmat în a-și susține, articulat și demn, liderul prezidențiabil.
Pe când Crin Antonescu-politicianul, personaj, din păcate, lipsit de forță și viziune, a considerat că este de ajuns să se însoțească la drum, prin politici amestecate și băltite, cu PSD, spre a trece vechile punți spre Cotroceni; să încerce, apoi, conștientizând lucrătura „amicilor”, să iasă din expectativă, impunând măsuri de forță; să rupă pisica USL, refuzat fiind în demersul său guvernamental, spre a căuta susținere într-un alt punct cardinal al politicii de compromis; să anunțe, învins de propria-i frondă, că renunță la lupta pentru președinție; să revină, apoi, asupra deciziei; să ironizeze, să atace, să denunțe…
Vă amintiți jucăria aia veche, din lemn, care se blegea, agățată în elastice, un timp, ca să revină apoi, mai fermă și mai zâmbitoare…?!
Da, Klaus Iohannis este, cu adevărat, „produsul politic al lui Crin”. Perfect de acord. Numai că, adus în PNL pentru a mări forța de impact a unui propus tandem Antonescu-Iohannis, neamțul și-a luat misia în serios.
O dată în plus, corect cu el însuși, cu imaginea și demnitatea sa, nu a intrat în horă doar ca să se-ncingă la pingele, ci ca să joace, efectiv.
Nu a „lucrat” pe nimeni, cum, grăbit, acuză unii. A demisionat de la conducerea partidului odată cu Antonescu, deși nimeni nu i-a cerut-o. A candidat, apoi, democratic, în congres, la șefia partidului, câștigând fără drept de apel. A fost măsurat, în sondaje, pentru „calitatea de prezidențiabil”, alături de mentorul Crin”, și l-a bătut. Delegația permanentă l-a desemnat candidat al partidului la prezidențiale, în urma unui vot „secret, care nu a ținut cont de rezultatele sondajelor”, și pe care l-a câștigat cu două lungimi de barcă în fața lotcii fostului său lider.
Care este vina lui Iohannis? Că nu înnoadă vorbele frumos?! Că e concis și nu ne-mpuie capul cu trei sinonime la frază, cum o făcea Crin? Că râde puțin și nu dă ochii peste cap? Că nu se isterizează fals și gogonat? Că stă drept și nu face tur de șold?
Votul limpede al PNL pentru Iohannis dovedește că mulți, în țara asta, s-au săturat de politici hlizite, de logoree, de forme fără fond, de promisiuni deșarte, de circ, de dramoletă, de manea. Că nația asta mai poate spera și la altceva decât la bătaia pe burtă, la capul în gură, la scuipatul în obraz, la jignire și la mahalaua pestilențială. Că o dor urechile de vorbărie și scandal și că vrea liniște, gesturi măsurate, cuvinte puține și cu adresă.
Dacă asta înseamnă lipsă de charismă, iar liberalii au ales asta, atunci poate că de asta e nevoie: de oameni fermi, direcți și serioși.
Klaus Iohannis mai are de jucat semifinala în lupta pentru Cotroceni. Vom afla atunci, exact, care este decizia alegătorului de opoziție: pe cine va trimite la luptă împotriva prezidențiabilului PSD – pe cel „fără charismă” sau pe cel care „nu trece sticla”?!