Îmbiloșații: proști sau ticăloși?
Mă grăbesc să răspund.
Nu mi-aș permite niciodată să afirm că ar exista proști printre parlamentari. Sau invers. De altfel, i-am lăudat pentru performanța de a reuși să se descurce cu 4 bile și 4 urne.
Proști, ei? Nu mai proști decât cei care i-am votat.
Ticăloși? Să nu-i supraestimăm pe toți.
Ticălosul e un personaj creativ, motivat până-n acul de la cravată, tenace ca un câine de aport. Ticălosul are carismă, empatizează cu victimele, are discurs. Nu spune, de exemplu: tocmai mi-am mai votat niște privilegii. Vine la televizor, se uită în cameră, ochii i se umezesc, vocea i se gâtuie:
– E inadmisibil! E o sfidare la adresa românilor!
– Bine, dar ați votat și dumneavoastră…
– Tocmai asta este, că sunt profund indignat. Mă gândesc la profesori, la medici, la pensionari, la piloți, la crescătorii de albine…
– Și atunci de ce ați votat?
– Pentru oameni. Dacă scopul nostru, al parlamentarilor, n-ar fi binele cu b mare, ar trebui să ieșim din politică.
– Păi, ieșiți din politică.
– Am o responsabilitate față de cei care m-au ales. Oricât mi-ar fi de greu, cu orice sacrificii, nu-i pot abandona.
La umbra marilor ticăloși perpetuează prin generare un mușuroi de borfași politici sentimentali (ei sunt, de pildă, cei care își angajează rudele la cabinet, să nu se simtă singuri).
Fauna mai cuprinde o specie, foarte simpatizată, a pungașului de teritoriu. Mereu ocupat în colegiu, burdușit cu pungi pe sub costumul impecabil, adună bani de campanie. Apare în Parlament la câte un plen sau la un vot mai important, când își bagă în urna albă guma de mestecat și în urna neagră chiștocul de la trabuc.