Împaltonările Președintelui

Ești suuuuus, sus de tot. Pe acoperișul lumii. E ca și cum te-ai urca pe Kangchenjunga. Oricum ai da-o, ai nevoie barem de-un palton. Și de niște șerpași iscusiți, care să-ți care căciula. Cum să înțelegeți voi asta? Și cine sunteți voi? Nu cumva punctișoarele alea agitate, care abia se zăresc din culme?

Episodul de pe aeroportul din Paris și, acum, cel de pe Henri Coanda dezvăluie o realitate de care va trebui să ținem seama: calmul nemțesc al președintelui Iohannis are o limită – propriul său palton. Nu l-au scos din sărite atacurile din campanie, nu l-au atins măgăriile, nu l-au tulburat obrăzniciile. Toate până la palton.

În cea mai breakingnews perioadă a istoriei noastre recente, avem cel mai antibreakingnews Președinte.

Așa că îi pot înțelege ciclicele împaltonări. (Abia am scăpat dintr-un deceniu de înjurături ca la ușa portului).

Dacă mâine ar suna mobilizarea și ne-am ciocni unii de alții ca orbeții, Klaus Werner Iohannis și-ar mustra aghiotanții – (pe tonul său scăzut, egal) – că i-au șifonat fularul.