În seara asta, Victor Ponta a scăpat ieftin

Publicat: 12 11. 2014, 22:52
Actualizat: 19 11. 2014, 06:40

Nu este greu să-l bați pe Victor Ponta. Trebuie doar să-l arăți așa cum este în realitate. Dezbrăcat de mantia de pixeli, dl. Ponta este gol și nevolnic. Klaus Iohannis a intuit că adversarul său este un personaj făcut din vorbe. Pe terenul vorbelor, dl. Ponta este însă un politician mai abil, mai de succes, mai popular. Un Crin Antonescu, un Mihai Răzvan Ungureanu sau chiar un Cătălin Predoiu i-ar fi întors în seara asta cu ușurință vorbele d-lui Ponta, folosindu-le împotriva lui. Ce replici tăioase n-o fi aruncat dl. Antonescu în fața televizorului, ce corecții lingvistice nu i-ar fi aplicat acestui premier pasionat de „lozinci” (cuvânt folosit obsesiv de dl. Ponta și-mi închipui că nu autoironic)!

Dar dl. Iohannis nu este un om al vorbelor, ba dimpotrivă. Este carismatic precum un dulap, vorbește tărăgănat și are niște stridențe în voce supărătoare când se enervează. Pentru regățeni, parte importantă a electoratului, limbajul cântat de la Sibiu are inflexiuni comice. Dar asta n-ar fi nimic pe lângă marele păcat al d-lui Iohannis: n-are replică pe moment. Au fost atâtea prilejuri în dezbaterea de la postul B1 în care chiar și un politician peltic de aici, de la noi, de la Bucale, l-ar fi beștelit nemilos pe dl. Ponta.

Chiar și așa, Klaus Iohannis a reușit într-un rând să puncteze. Cu un efort homeric de final, a reușit să-i dea o replică de spirit lui Victor Ponta, rămas cu gura căscată: „Domnule Ponta, i-a prostit oare Băsescu pe români când v-a numit prim-ministru? Pe mine m-a refuzat”.

Dincolo de asta, este limpede că dl. Iohannis n-are cum să câștige un duel al vorbelor cu un adversar mult mai versat și în fața unui public care-i admiră pe cei care „le zic bine” la televizor. În România, gradul de succes la TV a fost definit exact de una dintre vedetele de silicon și sună așa, citez din memorie: Cu cât spui prostii mai mari și mai multe, cu atât te cheamă mai des la TV.

Prin urmare, cum poți să câștigi o bătălie televizată fără să stăpânești niciuna dintre tehnicile care te fac un produs de succes la public? Singura soluție e să-ți dezbraci adversarul și să-l arăți gol în fața telespectatorilor. Din păcate, asta necesită săptămâni de pregătire, nu doar 8 ore miercurea. Dl. Iohannis poate știe că nici la o teză la fizică, necum într-o dezbatere finală, porcul nu se îngrașă în ajun.

Da, domnule Iohannis, domnul Ponta a plagiat, așa cum i-ați spus și dumneavoastră. Da, plagiatul este un furt intelectual iar cel care plagiază se numește hoț. Da, milioanele de români care s-au uitat în această seară la televizor și spun că „au încredere” ar fi putut fi zdruncinați în încrederea lor dacă ar fi înțeles că unui hoț nu-i încredințezi cheile de la casă. Dar dl. Ponta v-a făcut din vorbe și a scăpat. V-a mințit și pe dvs., ca pe atâția alții, că instanța supremă a decis că NU a plagiat. Adevărul, este, evident, altul. Dacă ați fi făcut lucrul cu adevărat bine i-ați fi scos pe masă dovada falsului. Poate la dezbaterea viitoare.