Încă prea mici pentru a face România Mare

Publicat: 01 08. 2017, 20:44

„Înțeleg că sunt așa zis lideri ai PMP, cocoțați în vârful partidului, care își rup pingelele alergând după PNL și-și pun implant de păr pe limbă, doar-doar curul lui Ludovic Orban va fi gâdilat de propunerea lor. Să fiu mai clar: Vreo doi lideri din conducerea PMP negociază de zor, a câta oară, fuziunea PMP cu PNL, negociind-și pentru ei menținerea fotoliilor calde de parlamentar după 2020, unde în viața lor nu ar fi ajuns mai departe de gardul clădirii Parlamentului fără Traian Băsescu. Ca și prima dată, în primăvară, au acceptat condiția pusă de Ludovic Orban: Fără Traian Băsescu”, a postat Vișan pe Facebook.

Sigur că, forțat de aceste împrejurări „incandescente”, a ieșit cu o declarație și președintele executiv al partidului, Eugen Tomac: „PMP are un lider puternic și cu autoritate, care a dat viață unui nou proiect politic. Acest lider este Traian Băsescu pe care toți membrii noștri îl respectă și îl prețuiesc. În mod sigur, de încrederea și experiența domnului Președinte va beneficia și formațiunea creată recent la Chișinău – Partidul Unității Naționale, iar noi, împreună cu Președintele nostru, vom lucra pentru ca acest proiect unionist să reușească. În rest, orice speculații rămân simple opinii de presă. Totodată, fac precizarea că niciun lider PMP, cu funcție sau fără, nu a purtat discuții cu nimeni din conducerea PNL referitoare la alianțe sau fuziuni”.

Dincolo de un aproape comic cult al personalității, îndreptat de locotenenți spre liderul providențial, proiectul lui Băsescu, inițiat la Chișinău, putem admite că are potențial.

Pentru cine nu e la curent, la finalul lunii iunie, în capitala Republicii Moldova, s-a desfășurat congresul Partidului Unității Naționale (PUN), formațiune nou înființată. La congres a fost prezent și Traian Băsescu, desemnat în cadrul evenimentului drept președinte de onoare al PUN.

În aceste condiții, Anatol Șalaru, fondator al partidului, a făcut cunoscut faptul că președinția noii formațiuni nu va fi preluată de nici un membru, până când problema cetățeniei moldovene a fostului președinte român nu va fi rezolvată.

Șalaru a mai spus că PUN intenționează să colaboreze cu partidul Maiei Sandu.

În context, un prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale, Ana Guțu, a precizat că partidul său începe deja să se pregătească pentru următoarele alegeri parlamentare. „Alegerile din 2018 trebuie să aducă un Parlament al unirii”.

Recunoaștem că năzuințele sunt excepționale, dar, totuși, îmi vine să pun o întrebare: vor putea singure, cele două partide ale lui Traian Băsescu, să facă România Mare, foarte repede?

Au ele atâta forță, încât Gelu Vișan și Eugen Tomac să-și permită, astăzi, să afirme pe un ton ferm, chiar belicos, că începerea unor negocieri, evident principiale, cu  alte partide politice din România, inclusiv PNL, ar fi un pas extrem de hazardat?

Este adevărat că liderul celor două formațiuni a fost foarte activ, în ultimii ani, pe acest subiect, al reîntregirii, dar, personal, cred că un proiect major, de o asemenea amploare, nu poate fi realizat numai și numai de o mică familie politică, fie ea chiar și a lui Traian Băsescu.