Interesul personal al lui Trump – motivul întâlnirii cu Putin?

Publicat: 16 07. 2018, 20:29
Actualizat: 10 01. 2020, 23:46

Mult-așteptata conferință de presă comună a președinților Donald J. Trump și Vladimir Vladimirovici Putin s-a desfășurat într-o atmosferă conciliantă. Nu găsesc un cuvânt mai potrivit pentru evenimentul consumat astăzi, într-un salon al Palatului Prezidențial din Helsinki, după o întrevedere tête-à-tête care a durat peste două ore. Am văzut un Trump deloc dezlănțuit  (precum în fața aliaților, la Summitul NATO), deloc fanfaronard  și distras (precum în Marea Britanie), pronunțând în câteva rânduri cuvântul „diplomație”, intimidat de Putin. Acesta din urmă – în nota obișnuită.    

Dinspre partea americană am fost lăsați să înțelegem, încă de ieri, că e vorba despre o convorbire fără agendă, o „întrevedere nestructurată”, cum a caracterizat-o John Bolton, consilierul Casei Albe însărcinat cu Securitate Națională. E foarte greu de crezut că președinții Rusiei și Statelor Unite s-au întâlnit, pur și simplu, ca să schimbe impresii. (În intervenția sa la conferința de presă, Putin a ridicat, totuși, gradul întâlnirii la nivel de „negocieri”.) Cert este că ambii s-au declarat foarte mulțumiți de discuții.

Dorința ambelor părți „de a stabili un nivel reciproc de încredere” (Putin), dezarmare, pace, Siria, Iran, radicalismul islamic, terorismul, Ucraina, Nord Stream 2, piața internațională a gazelor și petrolului („Considerăm că noi, ca mari puteri petroliere, putem să lucrăm împreună pentru reglementarea pieței mondiale. Dincolo de un anumit preț, gazele de șist nu mai sunt profitabile. Avem spațiu pentru cooperare. Domnul Trump și-a exprimat îngrijorările privind dispariția Ucrainei din tranzit, l-am asigurat că nu urmărim acest lucru” – Putin), „un viitor mai luminos” (Trump). Dar, probabil, principalul subiect al bilateralei și motivul întâlnirii a fost intervenția Rusiei în prezidențialele din Statele Unite.

Președintele Americii avea nevoie de o declarație publică, clară, concisă și apăsată, a președintelui Rusiei despre neimplicarea țării sale în alegerile al căror câștigător a fost în 2016. Putin s-a achitat, elegant: „Rusia nu a intervenit în afacerile interne americane și nu are de gând să facă acest lucru”. (Nu cu mult timp în urmă calificase investigațiile procurorilor americani drept absurde).

Mai complicat a fost, pentru ambii președinți, să răspundă întrebărilor formulate de jurnaliști pe această temă. Obișnuitelor negații, nici Trump și nici Putin n-au reușit să le adauge argumente. Formula „vânătoare de vrăjitoare” (împrumutată de la premierul Netanyahu), pe care Trump o invocă obsesiv, sau explicația puerilă a lui Putin „nu ne-am cunoscut înainte” n-au cum să convingă.   

O primă întrebare, esențială, se degajă după conferința de presă: a urmărit președintele Donald J. Trump, la întâlnirea cu președintele Vladimir Vladimirovici Putin, clamând interesul național, propriul interes de a scăpa de dosarele vizând amestecul Rusiei în campania sa electorală?