„Într-o căsnicie reușită, e bine să fii un pic surd”

Doamna Bader Ginsburg n-are nimic din personajul molieresc care a șefit la noi Curtea Supremă. E poate puțin cam prea feministă. E una dintre cele mai respectate persoane publice din America, de o viață, de când împarte dreptatea.

În universitate l-a avut profesor de literatură europeană pe Vladimir Nabokov. „El mi-a schimbat modul în care citeam și scriam. Cuvintele pot picta imagini – asta am învățat de la el”.

E adesea rugată, când susține prelegeri publice, să ofere auditoriului un sfat. Iată unul pe care îl repetă des: „Mi l-a dat soacră-mea, în ziua nunții: într-o căsnicie reușită, e bine să fii un pic surd. Am urmat asiduu sfatul ăsta, nu doar acasă, în cei 56 de ani de căsătorie. L-am urmat în fiecare loc de muncă, inclusiv la Curtea Supremă”.       

Ruth Bader Ginsburg e o doamnă încântătoare. Promisese că, dacă Trump câștigă alegerile, se mută în Noua Zeelandă. N-a ajuns până acolo, ci chiar mai departe: pe scena Operei Naționale din Washington, în „Fiica Regimentului”, de Gaetano Donizetti (pentru o singură reprezentație, urmând să preia rolul actrița Cindy Gold).

Pasionată de operă, doamna judecător nu urcă prima oară pe scenă. A mai făcut-o, tot în roluri vorbite, în opereta „Liliacul” și în „Ariadna din Naxos”.

Sâmbătă seara, a jucat rolul Ducesei de Krakenthorp, rostindu-și cele câteva replici – la „îmbunătățirea” cărora a contribuit din plin, cu aluzii ironice la viața politică –  preponderant în limba engleză. A intrat în actul doi, în ovații, și a ieșit, în ovații, după ultima replică: „Quel scandale!”.

Trebuie să fi fost emoționant să o vezi pe Doamna Judecător făcând trei reverențe adânci publicului care o aclama în picioare.
De ce povestesc toate astea? Simplu și pur, din sete de normalitate. Și ca să vă pot strecura sfatul că, în viață, e bine să fii un pic surd.