Justiție paralelă la Palat
Dacă Gabriela Firea are dreptul, simțindu-se lezată de intervenția fără sens a președintelui – și când spun asta mă gândesc, mai ales, la demnitatea necesară a unui șef de stat, în virtutea căreia nu se va lăsa pradă sentimentelor personale, provocărilor, emoțiilor de orice fel, și care nu se va face parte a unui dialog care să conțină cuvinte, expresii, „imagini” interpretabile și, în general, care să aibă un ton provocator sau amenințător -, să se adreseze Justiției, pentru a soluționa situația din punct de vedere legal, au rămas puțini aceia care înțeleg demersul majorității parlamentare, de a depune, la rândul său, o plângere comună suprasaturată de semnăturile aleșilor, prima dintre ele fiind aceea a premierului.
Această majoritate – altfel, „majoritățile” fiind instrumente democratice în interiorul instituțiilor – coboară tot mai des „în stradă”, făcându-se arbitrul unei societăți, în principiu, de drept, din mecanismul căreia face parte, dar pe care, constituțional, nu o poate conduce cu anasâna unde-i trece prin cap. De exemplu, majoritatea parlamentară n-ar trebui să devină – așa cum se întâmplă – grupul practicanților de „justiție” paralelă, care, pe de o parte anchetează civili și dă verdicte morale, practic antepronunțându-se în contextul judecării unor dosare, iar pe de alta, să oprească mersul firesc al actului de justiție, implicit al anchetării, în cadrul legal, a colegilor de partid și de bancă parlamentară.
„Majoritatea” devine astfel o „ghioagă” guvernamentală îndreptată spre tâmpla adversarilor – izolați pe sistemul „cine nu e cu noi e adversarul nostru”, indiferent că ei se exprimă în plan politic, social, economic sau media -, drept răspuns al fandaxiei că Serviciile și Justiția sunt, la rându-le, ghioage prezidențiale în lupta cu premierul, guvernul și administrația locală.
În cel mai clasic stil mafiot, unor parlamentari ai majorității pare să le devină tot mai indiferentă viața conaționalilor de bun simț pe care îi reprezintă în Parlament – ca angajați și nu ca trântori de lux într-un areopag debusolat -, făcându-se, exclusiv, reprezentanții baronilor locali și ai rețelelor acestora, înaintând și susținând proiecte legislative în virtutea cărora „pușculițele” de partid să fie exonerate de respectarea legii și de răspundere în fața Justiției.
Cele mai noi exemple de inițiative care doresc să întoarcă democrația cu susu-n jos – aflate în trena proiectelor „născute de „marțea neagră” – sunt cele care urmăresc să le conferă primarilor dreptul să semneze „ca primarii”, fără a mai fi supuși răspunderilor legale, iar pe cei care exploatează munca la negru, să o albească nu prin acte, ci prin plata taxelor și contribuțiilor la stat, „ca să aibă și curvele dreptul la pensie…”.