Klaus Innocentius Iohannis

L-am privit azi cu compătimire. Părea să nu înțeleagă că a pierdut fără glorie șansa de a juca o carte importantă pentru România, pe termen mediu și lung. Că a sfârșit prin a eșua lângă gardul de sârmă ghimpată al lui Viktor Orban, colț cu isteriile premierului Slovaciei, Robert Fico (și el, ca și Orban, un admirator sincer al lui Putin).

Oponenții relocării – Cehia, Slovacia și Ungaria – știu bine de ce au făcut-o și cu ce preț. Decizia președintelui Iohannis a fost una de o perfectă inocență. Nu cunoaște mecanismele europene, dar nici nu dă semne că  s-ar strădui să le învețe, de la o ieșire publică la alta.

Ne-a informat cu candoare, ca un turist lângă valize: „După Consiliul European din această seară, voi pleca la New York. Voi participa la Adunarea Generală ONU. ONU sărbătorește anul acesta 70 de ani de la înființare. La ONU au loc o serie de summituri importante. Eu voi participa la mai multe summituri și voi participa la întâlnirea care va adopta Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. E un angajament al șefilor de stat și de guvern. Voi participa, ca sa dau câteva exemple, la invitația președintelui SUA la summitul dedicat contracarării ISIS, la summitul pentru Egalitate de Gen, co-organizat de președintele Chinei și de secretarul general ONU”.

Nu cunosc problematica presantă a egalității de gen, știu însă că summitul prezidat de Barack Obama nu e „dedicat contracarării ISIS”, ci tematica dezbaterii e contracararea „extremismului violent” (va fi vorba, firește, și despre autointitulatul Stat Islamic). Distinsa gazdă ține la această nuanță. Îi vor explica președintelui României consilierii, în avion, de ce.