La vot, și Internetul fie cu noi!
Așa ar trebui să încep acest text dacă aș fi politician. Cum nu sunt, resping frățietatea asta la grămadă și falsă: cu destui dintre moldoveni n-aș putea fi frate, ca, de altfel, nici cu mulți dintre concetățenii mei români.
Și tot pentru că nu sunt politician și nu urmăresc să câștig capital electoral prin orice mijloace, n-o să mă apuc să propovăduiesc marea Reunire a Basarabiei cu țara. Mai întâi, pentru că majoritatea moldovenilor fie nu consideră asta o prioritate, fie chiar sunt împotrivă.
Apoi, pentru că, dincolo de panglici politice patriotarde, știrile despre Republica Moldova nu fac aproape deloc prima pagină în presa din România – publicul manifestă un interes scăzut pentru ele.
Și există încă un motiv, poate cel mai puternic: situațiile României și Moldovei sunt, în clipa de față, net diferite. Statul român este membru UE și NATO, are un nivel de viață și de europenizare mai ridicat și, mai ales, se află în afara sferei de influență directă a Moscovei. Republica Moldova este a nimănui, sărăcia e mai mare decât în România, iar prin Vladimir Putin, spectrul lui Stalin, călăul românilor moldoveni, rânjește din nou deasupra Chișinăului.
De aici, atitudinea de superioritate binevoitoare și atotștiutoare, de frate mai mare de la oraș, a politicienilor Bucureștiului.
Unirea acum ar fi un soi de mezalianță a unui boier cu o fată săracă. Nu spun că boierul nu o iubește, dar într-o zi i-ar putea trânti în față „Ai uitat cum erai când te-am luat?”.
Moldova și România nu pot hotărî dacă vor sau nu să-și legalizeze relația de veacuri și să trăiască sub același acoperiș decât de pe picior de egalitate.
De aceea, România trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru ca Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și, când va fi posibil, al NATO (în momentul de față, atitudinea reținută a guvernului Leancă în legătură cu aderarea la NATO este înțeleaptă în raport cu linia de înaltă tensiune Rusia-Occident care trece prin Ucraina și Transnistria).
Dacă în România câștigau alegerile prezidențiale Pontaghiță și compania era rău. S-a văzut ce au fost în stare să facă la vot românilor de peste graniță, inclusiv moldovenilor. Dar nu ar fi reușit această bandă politică să-și ducă mendrele chiar până la capăt, căci în afară de București, în România mai există Bruxelles și Washington.
În Moldova, dacă duminică vor ajunge din nou la putere comuniștii sinistrului Voronin împreună cu cozile de topor ale Moscovei, o să fiți singuri, fraților! Căci pe basarabenii care vor o țară cu fruntea sus în Europa și în lume, nu roabă a despotismului ruso-asiatic, îi simt frați.
Ce putem face noi, aici, pentru voi? Cei care și-au ridicat glasurile pentru dreptul vital de a vota al românilor s-o facă din nou dacă guvernul Ponta repetă cu secțiile de vot pentru cetățenii moldoveni aflați în România ticăloșia încercată cu diaspora. Să țină continuu legătura, moldoveni și români, pe rețelele de socializare, pentru a putea reacționa la timp și a fi împreună.
Dar pentru asta, înainte de toate, trebuie să ieșiți la vot. Ați văzut ce armă atomică poate fi votul! Dacă aveam cetățenia moldoveană, mi-aș fi dat și eu lucrul cel mai de preț pe care-l posed, după pix, votul, pentru o Moldovă a zorilor de ziuă, nu îmbrâncită spre un trecut al întunericului și frigului siberian.
N-o am, așa că nu-mi rămâne decât să-mi închipui că ne ținem toți românii, și cei care au votat cu Ponta, și cei care au votat cu Iohannis, de umeri, ca la loviturile de la 11 metri, privind spre Basarabia acestei Duminici.
La vot, și Internetul fie cu noi!