Lăsați PSD-ul să vină mine!

Publicat: 07 02. 2018, 21:47

Două sunt, astăzi, motivele care îl fac pe fostul premier să lanseze o invitație, agitat-patetică, la spargerea fostului său partid: nemulțumirile generate (în masa electoratului, dar și pe diferite segmente ale activului de partid) de rezultatele aplicării Legii salarizării, și „rumoarea” iscată la vârful partidului de scoaterea de la inima lui Dragnea (dar și din schema de organizare a PSD) a câtorva dintre piesele vechi – pioni, nebuni, ture.

Pe fondul acesta, cețos și tranzitoriu, și după ce face recensământul câtorva bine-cunoscute rateuri ale guvernărilor din urmă  – „Salariații au fost mințiți, investitorii au fost mințiți, personalul din sănătate a fost mințit, IT-știi și profesorii au fost mințiți, pensionarii au fost mințiți”, chiar de către „PSD-ul confiscat de Dragnea care distruge tot ce a reușit această țară în ultimii șase ani și ne aduce înapoi la anul 2010″ – fostul camarad-susținător al actualului lider social-democrat lansează o chemarea către PROpriul său partid, tuturor nemulțumiților din Kiseleff: „Știu că membrii simplii ai PSD nu au acum puterea să schimbe ceva; știu că cei din conducerea actuală preferă fie să stea scârbiți deoparte fie să primească pomană o funcție de la Daddy care să le asigure mașină, birou și secretară în schimbul rolului jenant de figurant în această piesă tristă! Eu însă am datoria să construiesc alternativa pentru cei care nu pot fi nici cumpărați nici amenințați de Dragnea Mincinosul – pentru toți cei care cred că nu trebuie să ne întoarcem la anul 2010 doar schimbând numele de Băsescu cu numele de Dragnea – pentru toți cei care nu acceptă ca PSD să fie noul PDL!”, spune Ponta, pe Facebook.

Așa! Păi nu-și mai amintește Micul Titulescu/Salvator cum a îngropat vreo două-trei partide care-l așteptau la cârmă, ca pe bunul Dumnezeu, cu poporul pesedist nemulțumit, în spate? A uitat cum l-a-ngropat pe Sorin Grindeanu, după ce l-a proptit în fereastra Guvernului, ca Bulă, pe mă-sa mare, decedată în ajun de pensie? Cum l-a făcut pierdut pe Daniel Constantin, în Pro România, de nu mai știe nimeni de unde să-l ia, ca să-l întrebe de datorii?

Una-două, de câte ori se aburește parbrizul, Ponta lansează izbăvitoarea invitație la-ntrecere: „Haidem, să vedem care fuge mai repede din PSD, spre mine!”.

Întrebarea e, ce le poate oferi Ponta la schimb. Le poate oferi guvernare cu remunerația aferentă? Nu. Le poate oferi fotolii de parlamentari cu cele mai mari salarii, sume forfetare și pensii speciale, din țară?! Nu. Le poate oferi susținere și asistență dacă îi intersectează DNA? Nu. Le poate face loc la șefia descentralizatelor/deconcentratelor, la vreo agenție, la vreo șmecherie, ceva?! Nu.

Toate astea ar fi trebuit să le-nțeleagă Victor Ponta până astăzi. Că pe el nu cinstea și onestitatea l-au făcut să plece din PSD – când a plecat, toate faptele pe care i le impută, astăzi, lui Dragnea, le știa foarte bine, dar nu i s-au părut grave întrucât le vedea într-o altă lumină -, ci faptul că, de jos, strugurii i se păreau prea acri.

Nu știu ce să zic! Eu cred că nu are nicio șansă, nici cu Codrin, nici cu Andronescu, nici cu Țuțuianu. Ăștia gândesc că e mai bine să fie marginalizați într-un partid mare, decât sacrificați într-un partid mic. Poate să fie vreo șansă cu Chirica și cu garnitura lui de la Iași. Ar fi  o butelie, medie, de oxigen, pentru Ponta.

Oricum, alta ar fi fost situația dacă, odată ajuns, cândva, la Belina, invitat fiind de Dragnea, sau la Ignatul SRI, ar fi spus: „Ce dracu`caut eu aici?”.

Dar, mi se pare că n-a spus nimic…