Luați „Genunchele” de pe gâtul presei!

Publicat: 15 04. 2019, 22:14

Că avea să fie prezentă în decor lume luminată (și mai puțin luminată) era de așteptat. Chiar Dragnea ne povestise, deja, încă de săptămâna trecută, că oamenii i-au cerut să nu cedeze, și că, dacă „îl vor lua”, îl vor „scoate ei de acolo”.

Vârfurile de lance ale „#rezist” ne obișnuiseră, și ele, cu prezența cvasipermanentă la evenimentele din teren – termene de judecată, vizite de „lucru” în filiale, acțiuni electorale.

Că Jandarmeria, aflată în număr mare în consemn, avea să încurce lucrurile, mai degrabă decât să le descurce/fluidizeze/organizeze, era de așteptat. De asemenea, la fel de previzibil era și faptul ca reprezentanții instituției susnumite urmau să fie mai mult decât scrufuloși la datorie, cu presa, întruct acesta e trendul.

Că urma ca avocații celor judecați să facă orice prevede legea, în beneficiul clienților lor, din nou era previzibil – inclusiv fructificarea fiecărei portițe/chichițe, apărute în context.

Că urma, de asemenea, ca Instanța să amâne verdictul – cu siguranță, până după decizia CCR, pe speța completurilor de trei judecători -, era, și asta, de la sine înțeles.

Dar, ca peste toate aceste date intuite/bănuite ale evenimentului să apară, iar, șocantul „Pop-Genunchi”, survolându-le și bâzâindu-ne, ca o muscă viu colorată, ei bine, asta face parte din neprevăzut.

„Eu nu am înțeles ce își doreau, cu adevărat, cei care protestau în fața Instanței. Prin absurd, să spunem că nu existau jandarmii, ce voiau? Să-l linșeze? Voiau să-l ucidă pe domnul Dragnea? (…) Și jurnaliștii, de ce trebuia să fie și jurnaliștii acolo, dacă mă-ntrebați?! De ce n-așteptăm să se termine procesul?”, a afirmat Pop la un post tv.

Habar n-am dacă omul acesta vrea, cu orice preț, să-i intre în grații lui Dragnea, debitând tot felul de enormități.

Habar n-am dacă, pur și simplu, nu-și dă seama de penibilul în care se aruncă, cu disperare.

Habar n-am dacă premeditează, sau nu, generarea unor semnale în piață.

Ceea ce mă pune, însă, serios pe gânduri este faptul că tot mai multe voci (până și aceea a lui Pop…), instituții și politicieni aflați în zona/în jurul puterii politice – și exemplele sunt tot mai multe de la zi la zi – au o problemă cu presa, arătându-se lumii mereu mai deranjați de „incisivitatea” jurnaliștilor, de „violența” lor – vezi declarația de azi, de la ÎCCJ, a jandarmului responsabil cu „DIALOGUL” între instituție și cetățeni/presă -, de „indisciplina” lor – vezi deranjul suprem resimțit de ministrul Justiției, Tudorel Toader, în sfârșit, cu libertatea de exprimare, cu accesul la informație.

Situația mi se pare gravă, în condițiile în care, în 2018, România ocupa, potrivit „Reporteri fără Frontiere” citată de Mediafax, locul 44 din 180 de țări în ceea ce privește libertatea presei, nefiind, cu alte cuvinte, într-o poziție chiar fruntașă pe ramură.

Nu vreau să cred că 2019 va fi anul în care, așa cum ne e stilul, vom ajunge, și în acest domeniu, tot mai aproape de coada clasamentului!