Lumina lui Nicolás Maduro
În 2007, președintele Chavez mai adusese o infuzie de 30 de minute de lumină, modificând și el fusul orar. Astăzi, lumina lui Maduro înlocuiește curentul electric. Pentru rezolvarea celorlalte penurii a decretat starea de urgență.
Scăderea prețului la petrol a adus țara în colaps financiar.
Venezuela nu mai are bani să tipărească bani. În cârcă cu o datorie externă de peste 120 miliarde de dolari și o inflație cu trei cifre, care până la sfârșitul anului e de așteptat să atingă 500 la sută, confruntată cu anomia socială generată de foamete și contrabanda quasi-generalizată, Republica Bolivariană arată chiar mai rău decât Argentina în 2001.
La o populație de 31.495.423 locuitori, în Legislativul unicameral mișună doar 167 de parlamentari, majoritatea de dreapta, după alegerile din decembrie 2015.
Într-un interviu acordat CNN Money, pe la începutul anului, fostul Secretar de Stat al lui Bill Clinton, Madeleine Albright, făcea cu cinism observația că „Venezuela e pe punctul de a cădea pe spate, dar nu politic, ci economic, pentru că și-a cheltuit fără socotință veniturile obținute din vânzarea petrolului”. Iar, mai de curând, doamna Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional, constata cu răceala contabilului că nici măcar înțelegerea cu China (petrol contra ajutoare financiare) nu mai poate salva economia țării.
În timp ce venezuelenii aleargă hămesiți după tot ce pot prinde ca să bage în gură – porumbei, câini, pisici – președintele Maduro Moros, care este și șeful Executivului, învăluie Venezuela în pânza unor soluții care țin mai degrabă de realismul magic – Agenda Economică Bolivariană, cu cele 14 motoare ale progresului, bazate pe „eficiență, muncă și sinceritate”.
Speranța oamenilor a rămas ploaia, fără de care Marea Hidrocentrală va trebui oprită, ca să nu-și prăjească turbinele.