Luna în ciorbă. Senzația de scufundare

Fac planuri de evadare. Trebuie să ies, până la urmă, de aici.

Peste Victoria Socialismului, s-a așezat Victoria Capitalismului. Zac sub două victorii, ca în burta chitului, în aceeași beznă licioasă.

Aud pleoscăitul lunii căzând în ciorba aleșilor, în noile farfurii suflate cu aur, din vilele statului, de la Neptun. Aud cum foșnesc filele caietului de sarcini, cu care Protocolul achiziționează un fotoliu de birou pentru urmașii lui Ceaușescu: „Trebuie să fie din piele ecologică, să asigure atât prestanță cât și o poziție confortabilă, iar pernele duble trebuie să ofere o senzație de scufundare”. Aud ifosele celui de-al treilea om în stat, ridicându-se ca baloanele cu heliu. Aud sticleții din colivia pe care al doilea om în stat o poartă fudul pe umeri, în loc de căpățână. Aud și clinchetul carismatic al celor patru cuburi de gheață care se lovesc de pereții unui pahar de cristal.

Niciodată în istorie o frază dintr-un banal caiet de sarcini n-a descris mai riguros o epocă, doar înșirând specificațiile tehnice ale unui fotoliu: „Trebuie să fie din piele ecologică, să asigure atât prestanță, cât și o poziție confortabilă, iar pernele duble trebuie să ofere o senzație de scufundare”. Cinstitele obraze de latex, încremenite într-o singură expresie – de preocupare pentru binele poporului – se îngrijesc și de berechetul dosului, locul de unde le vine prestanța.

De parcă l-ar ține în brațe, în fotoliul lor din piele ecologică, adormindu-l cu programe de guvernare, aleșii au reușit să transmită și norodului senzația ireversibilă de scufundare.