Mesaj către Trump: „Poți începe să-ți faci griji. Stop. Urmează detalii. Stop”

Publicat: 01 08. 2017, 20:17

Lăsând gluma la o parte, pacea din Orientul Mijlociu (președintele Donald J. Trump declara că are un ginere-consultant, singurul care ar putea s-o construiască) e chiar mai în impas decât pe vremea lui Obama, când măcar navetistul John Kerry își înțelegea bine fiecare eșec.

Președintele Statelor Unite ar putea să înceapă să-și facă griji, cu condiția să îi explice cineva nu doar ce conține subsolul Orientului Mijlociu, ci și ce se află la suprafață.
Palestinienii din Cisiordania sunt profund nemulțumiți de discuțiile moderate de americani, care sunt departe de debutul vreunei negocieri, fiind mai ales întâlniri de informare pentru trimisul special Greenblatt. Palestinienii din Gaza au un avantaj: nu și-au făcut nici un moment iluzii cu privire la promisiunile lui Trump. Context în care premierul Netanyahu continuă tacticos procesul de extindere a coloniilor.

Însă Donald J. Trump nu poate fi învinuit de nimic, câtă vreme nimeni nu-i arată cum milițiile șiite antrenate de iranieni fac legea peste tot, în Siria apărându-l pe Bashar al Assad, în Irak  cucerind  teritorii ale Daesh, în Yemen sprijinind rebelii huthi – de pe coastele Mediteranei în Golful Aden.

Președintele Americii nu poate fi învinuit de nimic, când cu seninătate, zilele trecute, pe peluza Casei Albe, la conferința de presă comună cu premierul Saad Haririi (care conduce o coaliție unde Hizballah, „Partidul lui Allah”, are un rol-cheie) l-a felicitat pe acesta, pentru că „Libanul se află în prima linie a luptei împotriva ISIS, al-Qaeda și Hizballah”.

Urmează detalii.