„Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău”

Caragiale se lăuda, înainte de a lua drumul Berlinului, că are aproape gata o piesă nouă: „Sotiriu et. comp” – personajele din „O scrisoare pierdută”, după douăzeci de ani.

S-a dovedit că n-o făcuse (moștenitorii au căutat prin toate cotloanele măcar un capăt de ciornă).

„Sotiriu et. comp” se joacă însă, după 135 de ani, pe toate scenele țării, cu stră-strănepoții personajelor din „O scrisoare pierdută”.

Le văd obrazele și sloganurile pe toți stâlpii, îi urmăresc în viu, în ceea ce pișicheria politică numește „pre-campanie” electorală.

M-am documentat prea destul încât să pot redacta și mâine o lucrare doctă despre demagogie – de dreapta, de centru, de stânga.

La stânga sunt demagogii amdatșivădăm. La centru s-au oploșit scapeții – gâtuiți de imparțialitate. La dreapta se desfășoară lăcrămos demagogii săritori – „Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău” (cum a zis nemuritorul Candiano-Popescu).