Monitorizare, suspendare, excludere: vesela senectute stalinistă a președintelui Manolescu

Mi-a venit inima la loc în 2005, când a fost ales.

Din 2006 până anul trecut a condus Uniunea în contumacie, din sediul UNESCO. O mai conduce și astăzi. Și ar mai conduce-o, dacă n-ar exista unii care să-i caute cu tot dinadinsul „nod în papură, cum se spune”.

De ce ține cu dinții marele critic să facă „muncă voluntară” la Uniune, de vreme ce – cum apăsat subliniază – bani nu sunt: „trăim din ce-apucăm, ca să zic așa”. De ce nu-și face un pustiu de bine înhămându-se la președinția propriei opere? Se sacrifică pentru binele breslei, n-am alt răspuns.

Neremunerat cum se află, președintele Manolescu muncește  de trei mandate tutelând, cu mândrie culturală, Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere. Titulatura asta ar fi făcut invidios până și Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Un fel de kaghebe pentru poeți năuci și prozatori care se întrec cu ficțiunea.

Din neatenție, în iureșul păruielilor (profesioniștii le-ar spune showuri păcătoase), Nicolae Manolescu și-a pierdut și bruma de simț al umorului. Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere l-a monitorizat, suspendat și nu m-ar mira să-l excludă pe Eugen Simion, fiindcă n-a plătit cotizația. Iar, pe deasupra, mai e și „un tâmpit”. Stilistica președintelui Uniunii e destul de primitivă, dar ce contează. Omul (nu criticul – precizez pentru nemembri) trăiește o veselă senectute stalinistă.