Morți fără hashtag. Cum „au ratat” presa și lumea întreagă una dintre cele mai cumplite crime ale ultimilor ani
Odată trecut șocul atacurilor din Franța, lumea întreagă a realizat că a „ratat” una dintre cele mai cumplite știri ale ultimilor ani: militanții islamiști din gruparea Boko Haram, cei care au răpit anul trecut sute de fete, au pătruns, în 3 ianuarie, în orașul Baga, din statul Borno, ultimul din această regiune din nord-estul Nigeriei care mai era controlat de forțele guvernamentale. Când i-a văzut, armata a fugit. Potrivit autorităților locale și Amnesty International, cel puțin 2.000 de oameni au murit – împușcați, arși de vii sau înecați. Printre victime sunt femei, copii și bătrâni care nu reușiseră să fugă din oraș la timp.
Vestea acestui masacru, cel mai sângeros realizat de Boko Haram până acum și unul dintre cele mai mari atentate teroriste din istoria recentă, a ajuns în media occidentală cam în același timp cu cea a atacului de la Charlie Hebdo. Știrea a apărut, dar nu a primit prea multă atenție cât timp toți ochii lumii se îndreptau către Franța. De luni, se vorbește mai mult despre ea.
De ce? Cum explicăm acum că cele 17 victime ale atacurilor de la Paris au pornit o mișcare de solidarizare pe rețelele de socializare, au scos milioane de oameni în stradă, în mai multe țări și au adus, braț la braț, peste 40 de lideri politici la marșul de duminică? Morții din Franța au fost ieri îngropați. Cei 2.000 din Baga încă sunt pe străzi, pentru că nimeni nu a avut curaj să meargă înapoi în oraș, pentru a aduna cadavrele. Unde e marșul lor? Unde e hashtagul lor?
Sunt „favorizați” (sic!) morții din Franța în raport cu cei de 100 de ori mai numeroși din Nigeria?, se întreabă unii acum. Răspunsul scurt este „da”, însă nu pentru că nu ne-ar păsa, ci pentru că, pur și simplu, creierul nostru nu se poate raporta la asemenea tragedii din locuri atât de îndepărtate de viețile și interesele noastre, când există drame mai apropiate, care ne pot afecta și pe noi.
Cum putem, oare, să concepem că e posibil ca, într-o dimineață, niște schelete cu aparența unor persoane pot intra într-un oraș la vânătoare de oameni care nu au făcut absolut nimic, în afară de a nu se fi integrat în califatul lor? Mai important decât atât, ce putem să facem pentru ei? Să invadăm Nigeria, să pornim un nou război sângeros și scump pentru a-i ajuta pe oamenii aceștia lăsați fără apărare? Ar fi o nebunie. Și am pierde. Din acest motiv, scriem despre ei când celelalte proximități jurnalistice care dictează alegerea știrilor ne-o permit. Din păcate, zi de zi, presa face o selecție a tragediilor pe care le mediatizează. Sunt prea multe și, cum este cazul în Baga, informațiile despre unele dintre cele mai mari drame sunt și cele mai puține, iar accesul jurnaliștilor e aproape nul.
Carnagiul din Baga a avut loc în 3 ianuarie, atacurile din Franța, între 7 și 9 ianuarie. Între ele, cel puțin 23 de oameni au murit în Irak, într-o serie de atacuri îndreptate împotriva șiiților din regiunea Bagdadului. Tot în această perioadă, bilanțul celor uciși de Ebola în vestul Africii a depășit 8.000. Nu mai scriem nici despre ei, pentru că știm că vor mai muri mulți până să primească un eventual vaccin. În 10 și 11 ianuarie, trei fete, una de numai 10 ani, s-au aruncat în aer în Nigeria, în locuri publice și au omorât cel puțin 26 de oameni. La asta s-a ajuns: la copii folosiți pe post de bombe. În total, cel puțin 10.501 oameni au fost omorâți în nordul Nigeriei de Boko Haram, din mai 2011 și până acum, conform Council of Foreign Relations Nigeria Security Tracker. Putem urmări trei fanatici în Franța, dar nu putem câștiga în fața unor monștri precum Boko Haram, atâta vreme cât lupta s-ar da din exterior în interior, și nu din interior în interior.
Ajungem, astfel, la al doilea motiv pentru care masacrul din Nigeria nu a avut loc în agenda mediatică în timpul crizei teroriste din Franța. Cum a scris și The Atlantic, principala diferență dintre Franța și Nigeria în această discuție nu este că publicului îi pasă de una, nu de cealaltă. Chiar și cu cele 25-30 de procente în cota de popularitate a lui Francois Hollande de acum, Franța are un stat și un guvern funcționale. Nigeria nu are. Nimic nu este mai relevant pentru a susține acest argument decât faptul că și președintele nigerian, Goodluck Jonathan, a condamnat atentatele din Paris, fără a vorbi despre masacrul din țara pe care susține că o conduce. Ba mai mult, tocmai și-a început campania electorală, în vederea alegerilor din 14 februarie. Are și un slogan: „Goodwork in progress. Vote goodwork. Vote Goodluck”.
Este greu ca tu, de la mii de kilometri depărtare și trăind o viață complet diferită de cea de acolo, să poți percepe la adevărata ei dimensiune brutalitatea și nimicnicia umană, când martorii lor se prefac că nu văd nimic. Așa se explică de ce, uneori, 17 morți ne pot speria mai mult decât 2.000.
Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis
Câteva exemple din presa internațională care analizează acoperirea mediatică a tragediilor din Franța și Nigeria:
– Council on Foreign Relations
– CNN
O carte impresionantă care descrie nivelul de brutalitate al războaielor civile din această parte a lumii: „A long way gone: Memoirs of a boy soldier” – Ishmael Beah